Featured, Ultima Ora

Suspiciuni serioase despre medicamentele pe care le luăm toți. A început ancheta!

Consiliul Concurenței a început o analiză referitoare la modul în care sunt produse și comercializate medicamentele eliberate fără rețetă. Aceste medicamente reprezintă grsoul vânzărilor farmaciilor din România.
În cadrul studiului vor fi analizate condiţiile structurale ale pieţelor, relaţiile contractuale existente între diferiţi actori ce desfăşoară activităţi în sectorul producţiei şi comercializării medicamentelor eliberate fără reţetă şi a suplimentelor alimentare şi se va efectua o analiză detaliată a cadrului legislativ aplicabil.

„În cazul în care vor fi identificate disfuncţionalităţi care afectează mediul concurenţial, Consiliul Concurenţei va putea propune modificarea sau revizuirea reglementărilor existente, va putea emite clarificări sau atenţionări către mediul de afaceri sau administraţia publică, cu scopul de a îmbunătăţi eficienţa economică a sectorului şi de a proteja interesele consumatorilor. De asemenea, în situaţia în care descoperă indicii, Autoritatea de concurenţă poate declanşa investigaţii privind posibila încălcare a legii”, arată reprezentanţii Consiliului.

Pe parcursul analizei pieţelor de producţie şi de comercializare a medicamentelor eliberate fără prescripţie medicală, precum şi a suplimentelor alimentare, Consiliul Concurenţei poate solicita informaţii şi documente tuturor actorilor implicaţi. Ca urmare, autoritatea de concurenţă îşi doreşte o cooperare activă cu toţi actorii implicaţi în acest sector, fie instituţii publice, fie companii, şi îşi exprimă disponibilitatea de a primi orice informaţii relevante, se mai arată în comunicat.

Autoritatea de Concurenţă aminteşte că nu are doar un rol corectiv, ci şi unul preventiv, prin monitorizarea pieţelor, respectiv supravegherea comportamentului actorilor pe aceste pieţe şi a metodelor folosite de aceştia, având ca scop final protecţia intereselor consumatorilor.

„Sectorul farmaceutic este foarte important pentru noi, iar activitatea din ultimii ani dovedeşte acest lucru: am făcut o serie de recomandări asupra proiectelor de acte normative, dar ne-am şi implicat atât prin anchete sectoriale şi investigaţii privind practici anticoncurenţiale (unele finalizate cu sancţiuni), cât şi prin analiza concetrărilor economice din domeniu. Am colaborat foarte bine cu instituţiile din domeniu, Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, Ministerul Sănătăţii şi Agenţia Naţională a Medicamentului, cu care, de altfel, vom colabora în continuare pentru dezvoltarea unor noi reglementări privind obligaţia de serviciu public”, a declarat Bogdan Chiriţoiu, preşedintele Consiliului Concurenţei, citat în comunicat.

blank