Gabi Tamaş a fost prins băut la volan, fundaşul lui Hapoel Haifa rulând la bordul unei limuzine cu 205 km/h.De marţi, 26 martie, apărătorul de 35 de ani este după gratii, iar acum va apărea din nou în faţa judecătorilor, care, conform spuselor avocaţilor românului, va fi eliberat. La tribunal şi-au anunţat prezenţa în număr mare şi suporterii lui Hapoel Haifa, potrivit mediafax.

Suporterii lui Gabi Tamaș pot să fie liniştiti

Presa din Israel a luat legătura cu reprezentanţii legali ai lui Tamaş, iar aceştia au anunţat. „El va fi eliberat astăzi şi apoi o să luptăm pentru a arăta că este nevinovat”, au spus aceştia pentru Sport5.co.il. Cei doi avocaţi ai românului sunt Tomer Nagola şi Eitan Stoller, patronul lui Hapoel Haifa hotărând să-i angajeze după ce primul avocat al jucătorului născut în Braşov nu a reuşit să-l scape de arest.

Suporterii lui Gabi Tamaș pot să fie liniştiti .La anunțul făcut de avocații fodbalistului

Acum, la tribunal, Tamaş va fi susţinut de soţia sa, Ioana, şi de zeci de fani ai lui Hapoel Haifa. De asemenea, patronul formaţiei a decis, ca în ciuda clauzei anti-alcool (care prevedea ca acordul să fie rupt dacă Gabi Tamaş va avea asemenea abateri), să-i acorde încă o şansă românului.

De-a lungul timpului, Gabriel Tamaş a avut numeroase escapade bahice, inlcusiv atunci când era convocat la echipa naţională. Fostul preşedinte al FRF, Mircea Sandu, a făcut dezvăluiri îna cest sens şi consideră că are o parte de vină pentru decăderea fundaşului de 35 de ani. ”Îmi asum vina. După un meci disputat de echipa naţională în Belarus, Gabi Tamaş s-a făcut praf şi a avut o atitudine nepotrivită faţă de selecţioner. Nu mai ştiu cine era antrenor.

Sigur, nu era Victor Piţurcă. În loc să-l las pe aeroport, l-am iertat şi, din păcate, nu s-a învăţat minte. După câteva luni, a comis-o din nou şi a ratat turneul din America. Atunci l-am trimis pe regretatul Didi Prodan să-l recupereze dintr-un bar”, a declarat fostul preşedinte al FRF pentru Libertatea.

Citeste si...  Traian Băsescu face valuri! Informație BOMBĂ despre Liviu Dragnea

Escapade „marca” Gabriel Tamaş:

decembrie 2004. Aflat sub influenţa alcoolului, a devastat un restaurant din Poiana Braşov, împreună cu nişte prieteni
noiembrie 2005. A provocat un mare scandal într-o discotecă din Braşov, la doar câteva ore după ce Dinamo remizase acasa cu Jiul Petroşani (1-1)
octombrie 2008. Tamaş a băut la un bar din Bucureşti, iar spre dimineaţă şi-a adus aminte că Dinamo are nişte restanţe financiare la el. A pus mâna pe telefon şi la ora cinci dimineaţa l-a sunat pe preşedintele Nicolae Badea. „Presidente, eu de azi mă apuc de K1. Nu mai vreau să joc fotbal”
februarie 2009. A fost trimis la Dinamo II după ce a consumat alcool şi a provocat scandal în cantonamentul lui Dinamo din Turcia. Beat fiind, a chemat maseurii la ore trei dimineaţa să-i facă un masaj. Încercând să-l potolească, antrenorul secund al lui Rednic, fostul internaţional Ion Vlădoiu, a fost la un pas de a fi bătut de Tamaş.
iulie 2010. S-a îmbătat criţă la nunta fratelui său şi a sărit să bată câţiva ospătari, declarându-se nemulţumit de serviciile lor
decembrie 2010. Şi-a batut iubita după ce a băut într-un club din Bucureşti, bănuind că aceasta l-ar înşela cu fratele Elenei Gheorghe, Costin Gheorghe
iunie 2011. A ratat turneul naţionalei în America de Sud, din cauza unui chef la care a stat până dimineaţa
august 2011. A întârziat la un şpriţ, în oraş, cu Mutu, înaintea amicalului României cu San Marino şi a fost exclus din lot