SUA a atins un nou record de cazuri de coronavirus într-o singură zi, cu peste 66.000 de noi infectări înregistrate vineri, arată cele mai noi date ale Universităţii Johns Hopkins, potrivit DPA. SUA şi-au depăşit recordul în trei din ultimele patru zile, conform monitorizării datelor oficiale, transmite Agerpres.

Florida, unul dintre statele cu cea mai mare creştere, a raportat peste 10.000 de noi cazuri şi 93 de noi decese în 24 de ore. Cu toate acestea, staţiunile Disney din acest stat încep să se redeschidă.

Georgia, un alt stat în dificultate, şi-a doborât recordul, cu peste 4.000 de noi cazuri. Totuşi, începe să apară o dispută între primarul democrat al principalului oraş al statului, Atlanta, care încearcă să amâne măsurile de redeschidere, şi guvernatorul statului, un republican, care se opune.

Primarul Keisha Lance Bottoms a atras atenţia asupra unei creşteri „alarmante” a numărului de noi cazuri.

Casa Albă a minimalizat gravitatea noilor focare apărute în diferite state şi insistă, în ciuda dovezilor, că înmulţirea cazurilor se datorează exclusiv numărului mai mare al testelor şi se concentrează pe rata deceselor.

Deşi datele privind decesele au fost în scădere semnificativă, ele încep să urce din nou.

Președintele american Donald Trump a declarat că dacă nu ar fi existat zidul său la granița cu Mexic, SUA ar fi fost „inundate” de cazuri de COVID-19.


Citeste si...
Pedofil, prins, în incinta unui spital, în timp ce se masturba, langă o mamă şi fiica acesteia