Intraţi să vedeţi în ce grozăvii mai cred încă!

mituri (5)

Deşi oamenii sunt în general foarte interesaţi de sex şi tot ce presupune, încă nu cunoaştem totul despre corpurile noastre şi organele noastre genitale. Şi din această cauză s-au creat tot felul de mituri, care au fost transmise din om în om şi care au fost luate de bune, până ca ştiinţa să poată dovedi că nu există niciun pic de adevăr în ele.

Testiculele trag de corzile vocale, de aceea se îngroaşă vocea

În Grecia Antică, Aristotel, ca mulţi alţi bărbaţi din timpul său, era foarte interesat de organul său genital şi nu vedea rostul testiculelor. Mai exact, era de părere că acestea erau legate de corzile vocale, iar când un băiat ajungea la pubertate şi acestea coborau, trăgeau de corzi şi astfel i se îngroşea vocea. Teoria sa a fost testată – foarte mulţi băieţi au fost castraţi în acea perioadă – şi când nu li se mai îngroşau vocile s-a decretat că Aristotel a avut dreptate.

Clitorisul nu există cu adevărat

Biologul Belgian Andreas Vesalius, care a trăit la începutul secolului al XVI-lea, susţinea că nu există clitorisul cu adevărat. Mai exact, explicaţia lui a fost că femeile care aveau clitoris erau de fapt hermafrodiţi, acesta fiind un penis extrem de mic ce nu ar fi trebuit să se găsească acolo. Acest lucru însemna că o femeie sănătoasă, care nu s-a născut hermafrodit, nu trebuia să aibă clitoris. Însă nu a întâlnit niciuna fără clitoris, având în vedere că ceea ce susţinea era total greşit.

mituri.jpg

Chinezoaicele au vaginul pe orizontală

La începutul anilor 1800, mii de imigranţi chinezi au ajuns în Statele Unite, unde au fost trataţi ca orice imigrant – salariile cele mai mici pentru cele mai lungi ore de muncă, trăiau în condiţii mizere şi aşa mai departe. În timp ce bărbaţii făceau muncile grele, femeile au ajuns în case de toleranţă, iar în acest context un mit foarte ciudat s-a răspândit printre americani. Anume, că ele aveau vaginul orizontal şi nu vertical cum l-ar avea toate femeile. Iar această curiozitate le-a adus foarte mulţi clienţi.

Uterul umblător

Tot grecii sunt de vină pentru această idee absolut… stupidă. Ei ştiau că uterul este locul în care cresc bebeluşii, dar ce se întâmpla cu el când femeile nu erau însărcinate? Ei bine, se muta dintr-un loc în altul în corpul femeii, lovind celelalte organe interne. Şi pentru că celelalte organe interne erau afectate, atunci femeia devenea isterică.

Vi se pare normal ca cineva din acest secol să mai gândească astfel?!

Citeste si...  Dan Voiculescu: «Îmi iau hainele şi plec la închisoare».