Melania Trump îl suspectează pe Roger Stone, un vechi aliat şi consilier al lui Donald Trump, că ar fi în spatele apariţiei în presă a fotografiilor în care ea apare goală, la ordinele soţului său, conform unei cărţi scrise de jurnalista Kate Bennett, relatează MSN.

În carte, corespondenta CNN Kate Bennett mai scrie şi că prima doamnă a Statelor Unite „refuză să creadă” că soţul ei a avut un rol în apariţia fotografiilor. Bennett adaugă, de asemenea, că informaţiile conform cărora preşedintele şi prima doamnă dorm în camere separate la Casa Albă sunt adevărate.

În mai multe declaraţii pentru The Guardian, Roger Stone a infirmat acuzaţiile, iar Casa Albă a criticat dur cartea.

Fotografiile, datând din 1996 şi realizate în timpul unei şedinţe foto pentru o revistă franceză, au ajuns pe site-ul tabloid New York Post pe 30 iulie 2016, cu trei luni înainte de alegerile prezidenţiale câştigate de Donald Trump în faţa lui Hillary Clinton. La acel moment, Trump se afla într-un conflict public cu familia unui soldat ucis în timpul războiului din Irak în 2004.

La acel moment, Roger Stone nu avea un rol formal în campania lui Trump, acesta renunţând la poziţia sa în august 2015. A rămas, însă, apropiat de Trump, fiind el însuşi un maestru în a se folosi de propria viaţă personală pentru a îşi face publicitate, uneori chiar dacă doar ca o formă de distragere a atenţiei de la scandaluri care ar fi putut aduce mai multe prejudicii de imagine.

Citeste si...
Patriarhia Română a deschis conturi de donaţii pentru Grecia

Teoria este că Trump ar fi ordonat trimiterea în presă a fotografiilor pentru a distrage atenţia de la propriul scandal legat de familia Khan, scandal care îi afecta şansele şi aşa mici de a deveni preşedintele Statelor Unite.

Roger Stone nu trece printr-o perioadă prea bună – la mijlocul lunii noiembrie a fost găsit vinovat de obstrucţionarea investigaţiei lui Robert Mueller şi îşi aşteaptă pedeapsa.

Donald Trump se îndreaptă acum spre alegerile din 2020 sub umbra procedurii de punere sub acuzare iniţiate de Camera Reprezentanţilor şi sub umbra unei posibile condamnări după ce părăseşte funcţia de preşedinte.

Printre acuzaţii se numără mituirea unei actriţe porno cu care ar fi întreţinut relaţii sexuale, dar şi a unui model Playboy care afirmă că a avut o relaţie cu Trump în perioadă în care acesta era căsătorit cu Melania. Trump a negat aceste acuzaţii, dar plăţile făcute celor două femei au fost confirmate ca fiind reale, iar presedintele SUA ar fi jucat un rol direct în trimiterea acestor bani.