Featured, International

Se renumără voturile în SUA

O fostă candidată independentă în alegerile prezidențiale din SUA, ecologista Jill Stein, a anunțat vineri că a reușit să strângă banii necesari pentru a cere renumărarea voturilor din Pennsylvania, după un anunț similar făcut joi pentru Wisconsin, două state extrem de disputate care au votat pentru republicanul Donald Trump pe 8 noiembrie.

Fosta candidată a Partidului Verde a afirmat vineri, pe site-ul său, că a strâns peste 4,8 milioane din cele 7 milioane de dolari necesari pentru a finanța renumărarea voturilor în trei state-cheie: Wisconsin (nord), Pennsylvania (est) și Michigan (nord), scrie Agerpres.ro.

”Având încheiată strângerea fondurilor pentru renumărarea voturilor în Wisconsin (unde vom începe procedura vineri) și în Pennsylvania (unde banii ar trebui strânși până luni), ne vom concentra pe colectarea fondurilor necesare pentru a renumăra voturile în Michigan”, unde fondurile trebuie strânse până miercuri, potrivit site-ului candidatei.

”Aceste noi numărări fac parte dintr-o mișcare electorală care vizează asigurarea integrității (procesului) și evidențierea modului în care sistemul electoral american este puțin fiabil”, explică susținătorii lui Jill Stein.

Potrivit lui Stein, experții electorali au înregistrat în cele trei state ‘anomalii statistice’ care provoacă temeri.

blank