Featured, International

Se întâmplă și la case mai mari. Un pod s-a prăbușit pe o autostradă din Italia

Un pod care trece peste o autostradă din centru-estul Italiei s-a prăbușit iar în urma incidentului au murit două persoane și mai multe au fost rănite.
Printre persoanele rănite se numără și trei muncitori români. Roberto Ascani, primarul localităţii Castelfidardo a spus că ă Podul s-a prăbuşit pe autostradă din cauza unor lucrări efectuate necorespunzător de către angajaţii unei firme de construcţii.

„Muncitorii încercau să înalţe nivelul podului cu cricuri hidraulice, iar structura a cedat: este evident că ceva s-a desfăşurat greşit”, a declarat Roberto Ascani, primarul localităţii Castelfidardo (provincia Ancona, regiunea Marche).

Cele două persoane decedate sunt doi cetăţeni italieni – Emidio D., în vârstă de 60 de ani, şi soţia sa, Antonella V., în vârstă de 54 de ani. Ei se aflau în autoturismul marca Nissan Qashqai care a fost strivit de pod în momentul prăbuşirii.

Cei trei răniţi sunt muncitori români în vârstă de 56, 47 şi 46 de ani. Ei lucrau la întreţinerea podului prăbuşit, fiind angajaţi ai companiei Delabech. Doi români au fost transportaţi cu elicoptere-ambulanţă la Spitalul Torrette din Ancona. Au căzut de la înălţimea de cinci-şase metri, dar nu sunt în stare gravă. Al treilea are răni uşoare, fiind internat într-un spital din Osimo.

blank