Edilii primesc salarii mai mari şi cu 50%

salarii_maimari

În ciuda tuturor scandalurilor, USL funcţionează perfect când PNL şi PSD au interese comune. Spre exemplu, atunci când e vorba de bani. Au demonstrat-o ieri când deputaţii comisiilor de muncă şi de buget au votat cot la cot un cadou electoral pentru primari, tocmai în prag de campanie. Salariile acestora vor creşte cu până la 50%, de la jumătatea acestui an.

Nu mai puţin de 6.339 de alesi locali vor beneficia de acest cadou. Cele mai mari creşteri vor merge către primarii de comune care sunt şi cei mai numeroşi.

Salariile primarilor şi viceprimarilor de comune vor creşte cu 44 – 50 la sută, în condiţiile în care, de exemplu, un primar de comună de categoria a doua câştigă 2.500 de lei.

În cazul primarilor de oraşe majorările ar fi între 8 şi 16 la sută, şi de , exemplu, un primar de oraş de categoria a treia are în prezent 3.000 de lei.

Dacă vorbim de primarii de municipii creşterea ar fi de maximum 7 procente iar pentru pirmarul general majorarea ar fi de 5 la sută.

Pentru a acoperi aceste creşteri salariale Guvernul trebuie să scoată din buzunar, din iulie, când se va aplica şi până la sfârşitul anului, 43,7 mil lei. Decizia finală va fi luată mâine, în plenul Camerei Deputaţilor, care este camera decizională.

 

 

Citeste si...  PNL: Coaliția PSD-ALDE promite îngheţarea salariilor în 2019