Featured, Sport

Sabalenka recunoaște că a fost exasperată de jocul Simonei

Arina Sabalenka recunoaște că ceea ce a destabilizat-o în meciul cu Simona Halep a fost faptul că românca reușea să îi trimită înapoi toate mingile pe care i le trimitea și, în loc să se concentreze, ea se ambiționa să lovească din ce în ce mai tare.

„Știu că am fost prea agitată în timpul meciului”, a recunoscut Sabalenka. „Data viitoare, vreau să încerc să fiu mai calmă pe teren. Încercam să-mi fac loviturile și totul mi se întorcea. Mă întrebam de ce face față la orice și încercam să dau mai tare și mai tare”, a mărturisit Arina Sabalenka, citată de site-ul WTA.

De altfel, Arina Sabalenka pare destul de supărată și dezmăgită la sfârșitul meciului, când vine să dea mâna la fileu cu Simona Halep. Gestul este scurt și privește doar o clipă spre adversară, apoi se uită în altă parte și se îndepărtează rapid.

blank

blank

Însă tânăra jucătoare din Belarus promite că va încearca să ia tot ce a fost bun în acest turneu: „Am învins o mulțime de jucătoare bune, am arătat un tenis performant. Păcat că nu și azi, dar vor încerca să-mi mențin nivelul și de fapt să mă străduiesc să fiu mult mai bună. Și ei, bine, da, a fost o săptămână fantastică pentru mine”, a conchis Sabalenka.

Cele mai bune momente ale meciului și finalul le puteți urmări aici.

blank