Featured, Ultima Ora

Reacţii în lanţ în scandalul din jurul DNA. Procurorul general cere CSM să apere justiţia. Consiliul vrea urgentarea anchetei privind înregistrările lui Cosma

La trei zile de la izbucnirea scandalului care zguduie DNA, Procurorul General, Augustin Lazăr, reclamă o campanie împotriva instituţiilor justiţei şi cere CSM o poziţie publică în acest caz. Şefa Consiliului, Simona Marcu, a cerut la rândul său urgentarea anchetei privind cazul DNA Ploieşti.

După apariţia înregistrărilor lui Vlad Cosma, din care reiese că procurori de la DNA Ploieşti ar fi fabricat dosare, Procurorul General a declarat, miercuri, că „respinge ferm generalizarea la nivelul întregii activităţi a procurorilor a incidentelor procesuale şi a cazurilor particulare de magistraţi procurori cercetaţi disciplinar. Sistemul  judiciar are proceduri legale riguroase de verificare a suspiciunilor de abateri disciplinare, inclusiv de genul celor lansate în media”.

Lazăr susţine, într-un mesaj public, că există o campanie „împotriva instituţiilor justiţiei, în mod deosebit a Ministerului Public” susţinută de persoane aflate în proceduri judiciare în curs, unele condamnate definitiv” şi cere conducerii Consiliului Superior al Magistraturii să adopte o poziţie publică în apărarea sistemului judiciar.

„Procurorul general dezavuează acţiunile de instigare publică la intervenţia politicienilor în activitatea judiciară pentru demiterea unor procurori cu funcţii de conducere, prin ignorarea procedurilor judiciare clar prevăzute de art. 51 al. 2 şi 7 din Legea nr. 303/2004, precum şi prin înfrângerea principiului constituţional al separaţiei puterilor în stat. (…) Procurorul general îşi manifestă încrederea în capacitatea sistemului judiciar din România de a-şi îndeplini misiunea de înfăptuire a justiţiei la nivelul standardelor europene. De asemenea, îşi manifestă încrederea în capacitatea de autoreglare a sistemului judiciar prin identificarea şi rezolvarea conform procedurilor legale a tuturor incidentelor procesuale şi a cazurilor particulare de abateri disciplinare”, se mai arată în mesaj.

Problema României nu este funcţionarea defectuoasă a sistemului judiciar, ci tentativa de stopare a luptei împotriva corupţiei, încheie Lazăr.

Reacţia CSM

De la CSM, şefa Consiliului, Simona Marcu şi-a exprimat „profunda îngrijorare cu privire la potenţialul acestei situaţii”.

„Preşedintele Consiliului Superior al Magistraturii, în acest context, solicită tuturor instituţiilor din sfera autorităţii judiciare, ca în limitele legale care garantează derularea cu obiectivitate a procedurilor şi în respectul drepturilor tuturor persoanelor vizate, să urgenteze aceste proceduri, pentru redarea încrederii cetăţenilor în actul de justiţie şi în organele abilitate să îl înfăptuiască sau în acelea chemate să vegheze, potrivit legii, asupra modului de înfăptuire. Ministerul Public, Direcţia Naţională Anticorupţie şi Inspecţia Judiciară au în aceste împrejurări un rol deosebit de important. Ne exprimăm încrederea că profesionalismul celor abilitaţl să acţioneze în aceste Imprejurări poate compensa presiunea mediatică a momentului”, a declarat preşedintele CSM.

Simona Marcu a precizat că dezbaterile din spaţiul public, referitoare la activitatea DNA, sunt de natură a prejudicia actul de înfăptuire a justiţiei.

„Având în vedere temele intens mediatizate şi dezbătute public, referitoare la activitatea Direcţiei Naţionale Anticorupţie, preşedintele Consiliului Superior al Magistraturii îşi exprimă, în continuare, profunda îngrijorare cu privire la potenţialul acestei situaţii de a afecta autoritatea organelor judiciare şi, implicit, de prejudiciere a actului de înfăptuire a justiţiei. Trebuie reamintit faptul că, potrivit Constituţiei României, Consiliul Superior al Magistraturii este garantul independenţei justiţiei. Consiliul îşi reafirmă disponibilitatea instituţională, în respectul cetăţenilor, al dreptului acestora de a cunoaşte adevărul, cu atât mai mult în situaţii care pot afecta încrederea în autorităţile judiciare, pilon de rezistenţă al statului de drept. Încrederea cetăţeanului în justiţie se construieşte, iar responsabilitatea revine, în principal, statului prin toţi actorii din sfera autorităţii judiciare”, a spus preşedintele CSM, judecătorul Simona Marcu.

blank