Featured, International

Raportul lui Robert Mueller , vânzări record pe Amazon

Raportul procurorului Robert Mueller despre intervenţia rusească în campania alegerilor prezidenţiale din SUA în 2016 a devenit cea mai bine vândută carte pe Amazon, deşi a fost disponibilă online gratuit, potrivit DPA.

Editorii au sperat să profite de pe urma interesului asupra mult-aşteptatului raport al lui Mueller cu privire la amestecul rusesc în alegerile prezindeţiale din 2016 şi în campania lui Donald Trump, conform News.ro.

Din momentul în care documentul de 448 de pagini a fost lansat pe internet, joi, trei edituri – Scribner, Melville House şi Skyhorse – s-au întrecut pentru a-l vinde tipărit.

Versiunea editurii Scribner, care cuprinde şi analize din The Washington Post, a fost, sâmbătă, numărul 1 pe Amazon, iar cea realizată de Skyhorse pe poziţia a doua. Formatul oferit de Melville House s-a clasat pe locul patru.

Cele trei cărţi au un preţ care variază de la 7 la 10 dolari şi sunt în prezent disponibile la pre-comandă. Editorii speră ca volumele să ajungă pe rafturile magazinelor în câteva zile.

Există o tradiţie în SUA pentru rapoartele guvernamentale de mare interes de a fi vândute în format tipărit. Aşa s-a întâmplat cu raportul Starr, în care a fost detaliată relaţia dintre Bill Clinton cu Monica Lewinsky şi raportul Comisiei despre atacurile de la 11 septembrie care au adus venituri consistente editurilor.

blank