Parlamentarii liberali se vor abţine de la votul de învestire a Guvernului, la 24 februarie, iar miniştrii propuşi se vor folosi de şedinţa Parlamentului pentru a-şi prezenta bilanţul şi priorităţile, a declarat Raluca Turcan, arătând că interesul liberalilor este de a declanșa alegeri anticipate. Vicepremierul Raluca Turca acestea ar putea avea loc, cel târziu, la 28 iunie, potrivit Constituției. „Avem şi planul B, dar PSD este total responsabil de îndeplinirea sau nu a unui proiect pe care românii îl aşteaptă”

„În momentul în care am decis să intrăm în procedura de alegeri anticipate, Guvernul propus trebuie să fie respins de două ori în Parlament, aşadar, votul pe care ni-l dorim în Parlament este acela de respingere a actualului Guvern, în condiţiile în care ţara este guvernată, noi fiind în continuare miniştri interimari. Momentul din Parlament dorim să îl folosim ca un moment de bilanţ, în primul rând şi de prezentare a priorităţilor pe care le putem urmări şi atinge şi pe termen scurt, şi pe termen mediu. (…) Cred că în Parlament miniştrii vor avea o bună ocazie să vorbească despre ce au făcut pe domeniile lor”, a declarat Raluca Turcan.

Vicepremierul susține că parlamentarii liberali vor fi prezenţi în sală la şedinţa Parlamentului de învestire a Guvernului, dar se vor abține de la vot.

„Nu vom vota împotrivă, ci nu vom participa la vot. Pentru învestirea unui guvern trebuie să se strângă un număr minim de 233 de voturi. Cine votează împotrivă sau cine nu votează deloc nu participă la crearea acelei majorităţi de votare a unui cabinet. Deci, noi vom fi prezenţi în Parlament şi nu vom participa la acest vot, ne vom abţine de la vot. Nu dorim să intrăm în cei 233 care trebuie strânşi pentru a învesti acest guvern tocmai pentru că am declarat cât se poate de sincer – şi oamenilor, şi celor din Parlament: nu putem ajunge altfel la alegeri anticipate. Atunci când vorbim de alegeri anticipate, am avea pretenția ca toată lumea să spună care este unica procedură pe Constituție de a se ajunge la alegeri anticipate în momentul în care un guvern a fost respins în Parlament: trebuie ca cele două propuneri succesive de guvern care se fac după respingerea fostului guvern să fie respinse în Parlament, după care în 60 de zile președintele dizolvă Parlamentul pentru că nu s-a îndeplinit acea procedură constituțională. Este singura din Constituție și noi suntem primii care dorim să respectăm Constituția”, a subliniat Raluca Turcan. „Eu mizez pe cartea sincerității”, a adăugat vicepremierul.

Strategia PNL: Anticipatele, unica soluție. „Le explicăm oamenilor”
Raluca Turcan a arătat că „arma” PNL va fi să explice de fiecare dată oamenilor că alegerile anticipate sunt singura soluție, în replică la acuzaţiile PSD potrivit cărora liberalii cad în penibil când nu-şi votează propriul executiv.

„Şi până la urmă cine strigă că suntem penibil, cine strigă incompetenţă, cine strigă diverse lucruri negative la adresa acestui guvern? Cei care trei ani de zile au avut ocazia să demonstreze ceea ce pot, au avut tot ce se putea în această ţară. Au avut majoritate în Parlament, control pe aproape toate instituţiile, inclusiv cele din justiţie, au avut un guvern abuziv care ar fi putut să decidă în şedinţe de guvern aproape orice. Faptul că acum clamează că în ajun de moţiune de cenzură ne-am pregătit temele pentru o bună guvernare pentru patru luni de acum înainte nu face decât să cadă, până la urmă, în capcana propriei lor retorici. Evident că ei vor încerca să spună lucruri rele despre noi. Noi, pe fond, în Parlament o să prezentăm ce am făcut în trei luni de zile şi, de asemenea, o să spunem de fiecare dată când avem ocazia care este unica soluţie pentru ca România să ajungă la alegeri anticipate şi oamenii înţeleg”, a spus Raluca Turcan.

Citeste si...  Mai multe trenuri anulate din cauza vremii. Lista rutelor pe care se circulă cu întârzieri

Ea a dat exemplul mediului economic, care, susține vicepremierul, a reacționat pozitiv în momentul în care moțiunea de cenzură a trecut, iar PNL a anunțat că începe declanșarea procedurii de anticipate. Leul s-a întărit, au scăzut dobânzile, sistemul economic a reacționat extrem de pozitiv. „Oamenii realizează că în felul acesta, cu un blocaj permanent în Parlament pentru un guvern care muncește nu poate să dea rezultate. Guvernul a lucrat, Parlamentul a blocat intens toate inițiativele bune”, a spus Turcan, exemplificând cu ceea ce s-a petrecut cu modificările la ordonanța 114, cu alegerea primarilor în două tururi sau cu desființare Secției Speciale, inițiative respinse sau blocate în Parlament.

Joi, premierul desemnat Ludovic Orban le-a cerut miniştrilor, la şedinţa de guvern, să se ridice „la înălţime” în cadrul audierilor din comisiile de specialitate din Parlament, programate pentru săptămâna viitoare, înaintea învestirii noului guvern. Şedinţa Parlamentului pentru învestirea Guvernului Orban va avea loc în 24 februarie, iar în perioada 17-19 februarie miniştrii propuşi vor fi audiaţi în comisiile parlamentare de specialitate.

Data-limită a alegerilor anticipate cumulate cu locale: 28 iunie
Întrebată care ar fi cea mai probabilă dată pentru alegerile anticipate, vicepremierul interimar Raluca Turcan a spus că, potrivit Constituţiei, în momentul de faţă, termenul-limită pentru data alegerilor anticipate ar fi 28 iunie. Ea a spus, de asemenea, că vede posibilă orice variantă: fie ca aceste alegeri să aibă loc în acelaşi timp cu cele locale, fie la o diferenţă de o zi sau o săptămână.

„Pe Constituţie, în momentul de faţă, termenul-limită până la care am putea suprapune alegerile anticipate cu alegerile locale ar fi 28 iunie, pentru că în 28 iunie, practic, ieşim din cadrul de existenţă a mandatului aleşilor locali. (…) Până la urmă, data se stabileşte prin hotărâre de guvern şi, de asemenea, în funcţie de calendarul care iese din Parlament. În acelaşi timp, vreau să vă asigur de un lucru: noi dorim o prezenţă mare la vot, noi dorim o reprezentare bună a românilor, nu fugim de votul românilor, deci, vom găsi acea dată şi vom alege acea dată astfel încât să permitem românilor să voteze în număr cât mai mare”, a spus vicepremierul.

Ea a dat asigurări că între 14 mai şi 28 iunie va fi găsită cea mai bună dată pentru alegerile anticipate.

Totul depinde de PSD, dar există un plan B
Întrebată dacă există deja o opţiune ca alegerile locale şi cele anticipate să fie organizate în aceeaşi zi sau în zile diferite, Raluca Turcan a spus: „Este posibilă orice variantă. Este posibil legal şi să ai votul în aceeaşi zi, pentru că nu există nicio reglementare care să îţi interzică votul în aceeaşi zi; este posibil să ai votul şi la interval de o zi, maxim o săptămână”, a arătat Raluca Turcan.

Ea a recunoscut că există riscul ca planul PNL-ului să nu iasă, pentru că totul depinde de PSD, dar a dat asigurări că liberalii au un plan B. „Vom vedea foarte mult ce rezultă din Parlament şi care sunt opţiunile care ne mai rămân după toată această procedură, pe care eu sper că PSD-ul nu o va bloca în Parlament. Există acest risc. Avem şi planul B, dar PSD este total responsabil de îndeplinirea sau nu a unui proiect pe care românii îl aşteaptă”, a punctat Raluca Turcan, invitată la un post Tv la Jurnalul de Seară.