Liderul senatorilor PSD Radu Preda a depus la Senat un proiect de lege care prevede că la scrutinul pentru localele din acest an nu pot candida persoanele pentru care ANI a determinat conflictul de interese sau starea de incompatibilitate, comunicat cu mai puțin trei ani înainte de data alegerilor.

Proiectul de lege completează ordonanța de urgență a Guvernului 57/2019 privind Codul administrativ, prin introducerea unui nou subpunct la articolul 602 și anume 602¹.

„(1) La alegerile locale din anul 2020 nu pot candida și ocupa funcții de ales local persoanele care au săvârșit fapte care au determinat existența conflictului de interese sau a stării de incompatibilitate, constatate prin rapoarte de evaluare întocmite de Agenția Națională de Integritate, în condițiile legii, comunicate cu mai puțin de 3 ani înainte de data alegerilor.

(2) Pot candida și ocupa funcții de ales local persoanele în privința cărora s-a constatat prin rapoarte de evaluare întocmite de Agenția Națională de Integritate, în condițiile legii, comunicate cu mai mult de 3 ani înainte de data alegerilor, că au săvârșit fapte care au determinat existența conflictului de interese sau a stării de incompatibilitate”, arată proiectul de lege al senatorului PSD.

Inițiativa legislativă mai introduce un subpunct care prevede că mandatele de consilier local nu sunt validate pentru persoanele care au făcut fapte ce au dus la conflict de interesa sau incompatibilitate, constatate de Agenția Națională de Integritate (ANI).

„g) nu a săvârșit fapte care au determinat existența conflictului de interese sau a stării de incompatibilitate, constatate prin rapoarte de evaluare întocmite de Agenția Națională de Integritate, , în condițiile legii, cu mai puțin de 3 ani înainte de data alegerilor”, potrivit subpunctului adăugat, prin proiectul de lege la articolul 114 „Validarea mandatelor de consilier local”.

Citeste si...  Dosarul fostului şef ANI, bombă cu ceas pentru guvernul din umbră al PNL

De asemenea, este introdus un nou alineat care prevede că invalidarea alegerii primarului poate fi pronunțată și dacă este constată comiterea unor fapte care duc la incompatibilitate și conflict de interese, constatate prin rapoartele ANI.

„Invalidarea alegerii primarului se poate pronunța și în cazul în care se constată că a săvârșit fapte care au determinat existența conflictului de interese sau a stării de incompatibilitate, constatate prin rapoarte de evaluare întocmite de Agenția Națională de Integritate, în condițiile legii, comunicate cu mai puțin de 3 ani înainte de data alegerilor”, conform noului alineat introdus prin inițiativa legislativă la articolul 149.

Inițiatorul susține, în expunerea de motive, că proiectul propune măsuri pentru a împiedica accesul la calitatea de ales local a persoanelor despre care ANI a constatat că sunt în incompatibilitate sau conflict de interese, în contextul în care până la finalul lunii iunie a acestui an urmează si aibă loc alegerile locale.

Propunerea legislativă e semnată de 13 parlamentari, printre care și senatorul PNL Iustin Talpoș, senatorii neafiliați Lucian Iliescu și Viorel Ilie, iar restul aleși ai Social Democrat.

Pe 19 februarie, proiectul de lege a fost înregistrat la Senat, prim for sesizat, decizională fiind Camera Deputaților.

Miercuri seara, președintele interimar al Partidul Social Democrat Marcel Ciolacu a anunțat la rândul său că PSD a decis să nu aibă niciun candidat cu decizii definitive ale instanțelor la alegerile locale sau parlamentare.

„Am mai luat o decizie: PSD nu va da niciun candidat care are o hotărâre definitivă a unei instanțe, indiferent dacă vorbim de candidaturi la aleșii locali sau la parlamentari”, a spus Marcel Ciolacu.