Premierul Ludovic Orban susține că mulți i-au recomandat să îi lase pe cei de la PSD să își rupă gâtul și să cedeze guvernarea în plină pandemie. Orban se întreabă în ce situație am fi fost astăzi, dacă țara era guvernată de Viorica Dăncilă și PSD.

Imaginați-vă unde eram astăzi dacă pandemia ne-ar fi surprins cu Guvernul Dăncilă la conducerea României a spus premierul Ludovic Orban

Mulți mi-au recomandat atunci să-i lăsăm pe pesedişti ”să-și rupă gâtul”. Nu am putut să fac asta. Dacă făceam asta, s-ar fi ales praful de PSD, dar s-ar fi ales praful și de România.

Când faci politică “ai în mâna ta viaţa şi viitorul ţării tale”, aşa spunea Ionel Brătianu. Cum să pui aşa ceva ȋn balanţă cu un calcul politic pragmatic, chiar dacă acel calcul ne-ar fi asigurat câştigarea alegerilor?

Știu că ați obosit să ȋi auziți pe cei aflaţi la guvernare vorbind despre ”greaua moştenire”, dar mai ştiu şi că cine nu ȋnvaţă din erorile trecutului riscă să le repete.

Pe 6 decembrie, este vital să ţinem PSD departe de guvernarea ţării.”, scrie Ludovic Orban.


Citeste si...
Cum explică Firea că din 25 de lideri PSD anti-Dragnea au rămas doar 8