Premierul Ludovic Orban a declarat, vineri, la întâlnirea cu reprezentanţii Asociaţiei Române a Băncilor, că printre temele de discuție se află și programul Prima Casă, care a suferit câteva modificări. Premierul a menționat că susține creditarea ipotecară, pentru că cei care își cumpără casă generează cerere pe piața de produse și servicii, o cerere necesară pentru companii în acest moment.

Premierul a menţionat şi câteva din temele propuse spre discuţie reprezentanţilor ARB

„Printre temele pe care vreau să le discutăm se numără modul de implementare a programului IMM Invest. De asemenea, aş vrea un pic să discutăm despre creditul ipotecar, despre programul Prima Casă, care a suferit anumite modificări”, a spus Orban.

„Aici vă spun din capul locului, trebuie să susţinem puternic din punctul meu de vedere cetăţenii care vor să îşi cumpere case. Un om care îşi cumpără casă îşi cumpără şi mobilă, îşi cumpără şi aparatură electronică, are nevoie de instalaţii electrice, de centrală ş.a.m.d.. Orice casă înseamnă de fapt un temei foarte solid pentru foarte multe cheltuieli, care generează o cerere absolut necesară pentru companii, ca să susţină un nivel de producţie cât mai ridicat”, a afirmat premierul Orban.

El a adăugat că planul guvernamental de relansare economică va cuprinde o „serie largă” de măsuri
„Pe lângă IMM Invest, intenţia noastră este ca într-o perioadă de timp cât mai scurtă, sigur, aici suntem dependenţi de aprobarea schemelor de stat la nivelul Uniunii Europene, de către Comisia Europeană, să introducem mai multe scheme de stat, scheme de ajutor de stat, va fi o schemă apropiată de IMM Invest pentru companiile mari, de garantare a creditelor pentru investiţii şi pentru capitalul de lucru, cu o garantare de până în 80% şi cu o subvenţie la dobândă de până în 50%. De asemenea, ne gândim la instrumente de garantare sau de reasigurare, să-i spunem, a creditelor între companii, creditelor comerciale, creditului furnizor, de asemenea la instrumente de garantare pentru instrumente de plată de tip bilete la ordin, acreditive pentru export şi aşa mai departe, care, de asemenea, ni se pare necesară „, a spus Orban.

Citeste si...  Indicele ce înlocuieste ROBOR ar putea duce la scaderea ratelor creditelor bancare

Șeful Executivului a reamintit de proiectul Guvernului privind înfiinţarea unui Fond de investiţii după modelul polonez
Orban a mai adăugat precizări cu privire la măsurile active de stimulare a ocupării locurilor de muncă, care vor fi finanţate prin programul european SURE.

„Şi aşteptăm cu mare interes discuţiile de săptămâna viitoare privitoare la ‘Recovery fund’, care ar putea să ne pună la dispoziţie instrumente financiare extrem de utile pentru susţinerea programului de relansare”, a mai spus Orban.