Andrei Pleşu, filosof după unii, pupincurist şi prostituat politic, după alţii, mare mâncător de cremşnit – şi de alte prăjituri şi prăjiturele – după alţii, (ei, mă uit şi eu la tv, ca tot omul, dar şi pe net, şi văd care este, ca să zic aşa, mersul, şi citez din clasicii în viaţă) găseşte cu cale, după cum afirmă oameni care îl cunosc îndeaproape, pe baza încasării de bani buni de la cel căruia i-a fost, mai demult, consilier, şi îi este în continuare slugă devotată, să îl atace pe Crin Antonescu, acesta fiind, cum se ştie, candidatul USL la preşedinţie.

 

Slugă credincioasă pentru stăpânul cu papagal

Într-un interviu acordat pentru „Adevărul”, Pleşu susţine că, pentru România, ar fi o dramă ca acesta să ajungă la Cotroceni. De dragul patriei, aşa afirmă Andrei Pleşu, nu vrea să ajungă Crin Antonescu – deşi el, Antonescu, numai asta are în cap şi vrea cu orice preţ să se îndeplinească acest deziderat – preşedintele României… Săraca patrie, ce-a ajuns ea! Deşi s-a dezis, oarecum public de Traian Băsescu, de fapt, pentru Preşu’… asta… pentru Pleşu nu e altul mai bun să candideze la preşedinţie, decât Băsescu. Tot Băsescu. Numai Băsescu. Aşa cum vom vedea din interviul cu pricina că spune filosoful, citind, desigur, printre rânduri, numai Băsescu are şi papagal şi vaste cunoştinţe economice, culturale, juridice, politice, poliţieneşti, filozofice, desigur, şi marinăreşti, că doar a condus o ţară ca pe o navă, adică are tot ce trebuie să aibă un preşedinte, inclusiv loc de dat cu limba. Atenţie, se pot produce băşici de la intensificarea mişcărilor în cauză. Şi, cum termenul de garanţie al lui Băsescu, uite, cu sau fără voia unora, expiră, Pleşu este supărat, ofticat, ofuscat, plătit – din plin! – atacant. Cineva spunea că el, Pleşu, are un public al lui, un public format din oameni care nu înţeleg prea multe, dar pentru care un interviu cu Pleşu, vorba ‚ceea, un intelectual rasat, fin, despre care se spune că e de marcă, un citat pe Facebook din Pleşu, un citat între prieteni din Pleşu, dau bine. Prind. Îşi ating scopul pentru care, de fapt, sunt plămădite şi îndreptate cu grijă. Dar, mai ales, cu precizie şi cu scop determinant. Măi, păi dacă a zis Pleşu… Înseamnă că aşa e, că el e deştept… Astă vară, când cu referendumul, Pleşu a scris că el, unul, nu alege între două gâşte şi un berbec. Mesajul pentru publicul lui, pentru cei care se fălesc să citeze din Pleşu, era clar: nu mergeţi la referendum. Filosoful a uitat, însă, ori n-a vrut să amintească publicului său ţintă, că, de fapt, gâştele au salvat Capitoliul. Pentru că, de fapt, Pleşu încă slugăreşte, cu o obedienţă rar întâlnită, la stăpânul Băsescu. Încă face un circ ieftin şi umil din opiniile-i cu literă de Evanghelie pentru unii. Ei, dacă zice şi Pleşu… Dar aşa stând lucrurile, cine e Pleşu ca să emită teze? Ca să aibă păreri demne de luat în seamă? Ca să influenţeze masele?

„De dragul patriei sper să nu ajungă Antonescu preşedinte”

Să vedem ce zice Pleşu în interviu: „Eu când îl văd pe domnul – nu mi-e jenă să dau nume – , când îl văd pe domnul Crin Antonescu, ştiu sigur că nu are în cap nimic altceva decât să ajungă preşedintele ţării. Competenţele lui economice, juridice, culturale, politice sunt cvasi nule. Toată lumea admite că este un bun orator. Asta am auzit că se numeşte în limbajul de azi „Are cuvintele la el”. Pe vremea mea se spunea că are papagal. Da, asta este o înzestrare care, însă, este foarte uşor de răsturnat în demagogie şi vorbărie goală. Există oameni care au înzestrarea să înşire cuvinte. Dar nu este suficient. E util, dar nu e deloc suficient. Dacă ce spui nu face sens cu adevărat, dacă ce spui nu arată o viziune, o gândire de perspectivă şi de detaliu asupra problemelor curente, papagalul nu este decât o formă de, cum să spun, de concert tenoral”. Întrebat, după afirmaţia că a colaborat cu toţi preşedinţii României, dacă ar putea colabora şi cu Antonescu, dacă va ajunge la Cotroceni, Pleşu a răspuns tranşant: Nu. Eu sper să nu ajungă, cinstit vorbind, de dragul patriei, nu de altceva. Altfel, mi-e egal – nu are decât. Dar aş fugi cât văd cu ochii! De altfel eu nu ştiu cu cine lucrează el, pentru că văd că oameni importanţi ai Partidului Naţional Liberal nu prea pot lucra cu el, iar ceilalţi, care au aerul că lucrează, mă tem că o fac strict interesat pentru că niciun argument raţional nu te poate face ca membrul al PNL să vezi în el un lider adevăral liberal. Cineva îmi spunea „Da, dar a adus partidul mai sus ca niciodată, l-a adus la guvernare”. Bine, aşa, prin alianţe de tipul ăsta poţi să obţii ce vrei până la urmă, acesta nu este un merit în sine. Contează şi pe ce cale îl aduci la o anumită poziţie. Dar dacă ajunge sus în sondaje sau în Guvern pe socoteala unei pierderi de prestigiu grave… E o calitate? Asta mă îndoiesc. Nu se poate să-l inviţi pe Gigi Becali să fie membru al PNL şi să te îndoieşti dacă Tăriceanu este plauzibil sau nu. Înseamnă că, în ierarhiile tale, ceva e smucit”. Desigur, că şi despre premierul Ponta a avut câte ceva de comentat filosoful: „Domnul prim-ministru are ceva dansant în care ceea ce contează este să iasă el moţ din diverse împrejurări. O glumiţă, o eschivă, o mică scuipătură, asta pe fondul unei grave carenţe etice. Nu e normal ca un om care a fost dovedit că a fost plagiator, să treacă aşa de uşor peste lucrul ăsta. Şi ar avea la îndemână, cu o minimă inteligenţă, mijloace să şteargă episodul. De plidă, să spună: „Renunţ la titlul de doctor”. A făcut-o acum, de curând, un ministru german care nu plagiase la nivelul la care plagiase domnul Ponta”.

„Aş fugi cât văd cu ochii!”… Ei, uite, tare aş vrea s-o văd şi pe asta! Să-l văd pe Andrei Pleşu fugând, de să mănânce, nu altceva, pământul! Câte secunde ţine fuga? Şi unde, Doamne iartă-mă, fuge? Până la vitrina, că nu pot să spun tarabă, cu cremşnit? Făcut, cremşnitul ăsta, de cofetarii din tabăra cealaltă? Sau fuge să lingă mai departe – dacă tot s-a învăţat cu ingredientele folosite – la cremşnitul aceluiaşi stăpân?

 

Cred că Pleşu este folosit ca armă politică împotriva preşedintelui PNL”

Cum ziceam, în asentimentul celor prezentate de noi mai sus, sunt mulţi. Dinu Zamfirescu, unul dintre cei care au refondat PNL în 1990, vine să susţină, practic, cele pe care le-am arătat: „Îl consider pe domnul Pleşu un om inteligent şi ştiam că este o minte limpede. Cred că este folosit ca armă politică împotriva preşedintelui PNL. Se apropie un Congres al partidului, se prefigurează o schimbare a Constituţiei şi lucrurile acestea nu convin unor persoane şi unor instituţii. Când nu ai posibilitatea să ataci alteva, te legi de chestiuni pe care le crezi tu. Şi-a făcut un calcul greşit, iar opiniile politice ale domnului Pleşu sunt îndoielnice şi foarte schimbătoare în ultimii 22 de ani. Cu cât se apropie sorocul terminării mandatului lui Traian Băsescu, cu atât se ascut atacurile împotriva lui Crin Antonescu care este, în mod evident, duşmanul numărul 1 al domnului preşedinte”. Seniorul liberal îi recomandă lui Pleşu să se limiteze la zona sa de competenţă, recte filosofia: „După ce a părăsit diverse demnităţi primite în regimul Băsescu, a avut o atitudine ondulatorie. Poate este un joc intelectual interesant pentru domnul Andrei Pleşu (…) Dânsul să-şi vadă de filosofie. Poate să aibă opinii politice, dar să-l considerăm comentator politic, mergem prea departe. Cum ar veni, la încheiere, halal, domnule Andrei Pleşu N.M.  

Citeste si...  Toată lumea vrea o bucățică din Rege