Editorial, Featured

Iată ce obicei al gravidei poate duce la nașterea unui copil cu ADHD

Femeile care iau paracetamol în timpul sarcinii au mai multe șanse să nască un copil cu probleme comportamentale, potrivit unui studiu.

Oamenii de știință de la Universitatea din Bristol au descoperit ce obicei al gravidei poate duce la nașterea unui copil cu ADHD o legătură între femeile însărcinate care utilizează analgezice și copiii lor care riscă să devină hiperactivi sau pot avea probleme emoționale.

Paracetamolul este cel mai comun analgezic și este considerat sigur pentru femeile însărcinate.

Noile studii au dezvăluit însă că aceste medicamente pot dăuna dezvoltării fătului, iar anumite studii au legat analgezicele chiar de astm, infertilitate și autism.

În ultimul studiu, cercetătorii au examinat datele a 14.000 de copii cu vârste cuprinse între 6 luni și 11 ani.

Folosind un chestionar, oamenii de știință au testat memoria, IQ-ul, comportamentul și situația școlară și apoi au comparat rezultatele cu frecvența cu care mamele lor au luat paracetamol în perioada de sarcină dintre 18 și 32 de săptămâni.

Experții au descoperit o „legătură cauzală” între consumul de paracetamol și probleme de comportament ale copiilor, inclusiv hiperactivitate și deficitul de atenție (ADHD – tulburarea de deficit de atenție și hiperactivitate).

Efectele au fost mai puternice când copii aveau trei ani, dar s-au diminuat atunci când aceștia au crescut și au terminat clasa a patra.

Potrivit analizei, băieții sunt mai predispuși la aceste afecțiuni, în comparație cu fetele.

Acest studiu va îndemna medicii să recomande femeilor însărcinate doze mai mici de paracetamol în timpul sarcinii.

 

blank