Secretarul general interimar al PSD, Paul Stănescu a declarat, luni dimineață, că PSD nu trebuie să revină la guvernare în perioada următoare, deoarece românii trebuie să vadă măsurile luate de Guvernul Orban, care nu au nicio legătură cu „agenda cetățeanului”.

„PSD nu trebuie să revină la guvernare în momentul ăsta și în perioada următoare. Trebuie să lăsăm Guvernul ăsta care face numai -lucruri bune- să treacă cât mai mult timp să vedem ce fac. Noi mereu am vorbit numai de prosperitate, ei au întrerup toate programele, Start-ul nation, tomatele, irigațiile, o familie o casă, tot.

Ei nu au nicio idee și nu fac nimic. Ei ne spun în agenda lor alegeri anticipate, două tururi de scrutin, practic un interes al lor de grup, de gașcă, în ideea de a minți românii, de a nu majora alocațiile, pensiile și salariile profesorilor”, a spus Paul Stănescu, înainte de ședința PSD.

Citeste si...
Iată cum a reacționat gimnasta Larisa Iordache după ce a fost jignită pentru că purta uniforma de poliție