Featured, International

Pandemia a bagat SUA în recesiune, după 10 ani de creștere economică

Statele Unite ale Americii au intrat în recesiune în februarie, după 128 de luni de expansiune, au indicat experţii de la National Bureau of Economic Research SUA.

Apogeul de activitate economică din februarie a marcat sfârşitul expansiunii începute în iunie 2009 şi începutul unei recesiuni, a indicat comitetul de analiză a ciclurilor economice, care a revizuit definiţia recesiunii din cauza brutalităţii şocului provocat de pandemia de coronavirus în SUA.

Definiţia tradiţională a unei recesiuni implică un declin al activităţii economice timp de două trimestre consecutiv, dar comitetul a conchis că “amploarea fără precedent a declinului înregistrat în materie de ocupare a forţei de muncă şi de producţie şi extinderea lui în ansamblul economiei fac ca acest episod să poată fi desemnat ca fiind recesiune, chiar dacă se va dovedi a fi de mai scurtă durată decât contracţiile precedente”, a precizat grupul într-un comunicat.

Alertă din partea Băncii Mondiale

Economia mondială se va contracta cu 5,2% în acest an, a estimat luni Banca Mondială, subliniind că pandemia de COVID-19 a avut un impact “rapid şi masiv” în pofida măsurilor de asistenţă financiară fără precedent.

Este vorba de “cea mai profundă” recesiune de la al doilea război mondial, iar numărul de ţări care vor ajunge în recesiune în acest an face să se contureze cea mai gravă criză din ultimii 150 de ani.

Aceste previziuni indică daune economice şi mai mari faţă de estimările din aprilie ale Fondului Monetar Internaţional, care a evocat o contracţie globală de 3% în 2020.

 

blank