Ludovic Orban a afirmat că în şedinţa Biroului Politic Naţional al PNL a fost o discuţie cu ministrul Muncii Raluca Turcan şi a fost prezentat proiectul de lege care se află în pregătire care să reglementeze situaţia cumulului pensiei cu salariul.

„În privinţa cumulului pensiei cu salariul, chiar am avut o discuţie în cadrul Biroului Politic Naţional, cu doamna ministru Raluca Turcan. Noi am prezentat proiectul care se află în pregătire care să reglementeze situaţia cumulului pensiei cu salariul. În principiu nu va mai permite cumularea pensiei din sistemul public cu salariul din sistemul public. Când va fi gata, va fi prezentat acest proiect”, a declarat Ludovic Orban, luni la Parlament.

Chestionat prin ce s-a remarcat Adrian Păduraru pentru a fi numit secretar de stat la MAI, liderul PNL a răspuns: „Este un om cu o carieră în cadrul structurilor din Ministerul Afacerilor Interne, este un om care cunoaşte problematica din cadrul MAI şi va putea să gireze această funcţie”.

Președintele PNL Ludovic Orban a fost întrebat dacă e în regulă să fie prezentat un proiect privind situaţia cumulului pensiei cu salariul şi în acelaşi timp să fie propuşi oameni care să beneficieze şi de pensie şi de salariu, Orban a replicat: „Oricine, odată cu adoptarea Legii, va trebui să respecte legea. Principiul îl susţinem prin proiectul de lege, iar punctul nostru de vedere aşa după cum am anunţat deja nu va mai permite posibilitatea cumulului salariului din sistemul public cu pensia”.

Citeste si...
Ludovic Orban, despre nemulţumirile lui Virgil Guran la adresa premierului