Featured, International

Orașul chinez Wuhan închis din pricina virusului care ucide

Orașul chinez Wuhan, unde a apărut coronavirusul, a devenit un fel de închisoare. Traficul a fost suspendat, inclusiv cel aerian. Cei care locuiesc în oraş au fost sfătuiţi să nu plece din cauza virusului coronavirus din China a ajuns la 25, iar numărul persoanelor infectate se ridică la 616, au informat autoritățile sanitare din această țară, citate de Sky News.şi să evite aglomeraţia, autorităţile fiind îngrijorate cu privire la deplasarea a sute de milioane de chinezi, zilele acestea, în preajma Anului Nou.

În plus, a fost cerută anularea evenimentelor socio-culturale programate în muzee, libării, teatre.

Carnea de şarpe este posibila sursă a noului coronavirus 2019‐nCoV, care provoacă forma letală de pneumonie din China, potrivit unor cercetători chinezi.

Numărul deceselor din cauza virusului coronavirus din China a ajuns la 25, iar numărul persoanelor infectate se ridică la 616, au informat autoritățile sanitare din această țară, citate de Sky News.

Bilanțul precedent era de 17 morți.

Coronavirusurile fac parte dintr-o mare familie de virusuri care provoacă boli diverse, de la răceala comună la SARS, potrivit Organizației Mondiale a Sănătății (OMS). Simptomele sunt și ele diverse, de la febră la insuficiență renală, iar, în unele cazuri, la deces. Unele se transmit ușor de la o persoană la alta, altele, nu.

Virusul SARS a infectat peste 8.000 de oameni și a ucis 774, într-o epidemie care a afectat Asia și apoi 37 de țări, în perioada 2002 – 2003.

Un coronavirus este vinovat și de MERS (Sindromul Respirator din Orientul Mijlociu), identificat inițial în Arabia Saudită, în 2012. MERS a ucis 851 de oameni la nivel global, potrivit OMS.

 

blank