Ultimii patru ani au fost cei mai călduroşi înregistraţi de la debutul măsurătorilor meteorologice, a anunţat miercuri o agenţie din cadrul ONU, care consideră că această constatare reprezintă o confirmare a procesului de încălzire a climei globale, cauzat de concentraţiile record de gaze cu efect de seră din atmosfera terestră, informează AFP, potrivit agerpres.ro.

Într-un comunicat de presă, Organizaţia Meteorologică Mondială (OMM) a precizat că temperatura medie la suprafaţa Terrei a depăşit în 2018 cu aproximativ 1 grad Celsius valoarea medie din epoca preindustrială (1850-1900).

„Acest an (2018) se clasează pe locul al patrulea în topul celor mai călduroşi care au fost constataţi”, au relatat specialiştii acestei agenţii specializate din cadrul ONU. „Cu 1,2 grade Celsius este epoca preindustrială, anul 2016, marcat de influenţa unui puternic episod El Nino, îşi păstrează statutul de cel mai călduros an. În 2015 şi 2017, ecartul temperaturii medii în raport cu valorile preindustriale a fost de 1,1 grade Celsius”, se afirmă în acelaşi raport.

ONU a luat ca referinţă anul 1850, în care au debutat măsurătorile sistematice ale temperaturilor de pe Glob.

Însă „este mult mai important să examinăm evoluţia pe termen lung a temperaturii (…) decât să alcătuim un clasament între ani diferiţi”, a subliniat secretarul general al OMM, Petteri Taalas, care a reamintit că din totalul ultimilor 22 de ani, 20 au fost cei mai călduroşi înregistraţi de meteorologi.

„Fenomene meteorologice extreme sau cu impact puternic au lovit o multitudine de ţări şi milioane de persoane anul trecut”, a continuat el. „Comunitatea internaţională trebuie să acorde o prioritate absolută reducerii emisiilor de gaze cu efect de seră şi măsurilor de adaptare la noul tip de climă”, a continuat secretarul general al OMM.

Citeste si...  Higuain îşi "trage" o bombă sexy, chiat înainte de Mondial?!

Nici anul 2019 nu se anunţă sub auspicii mai bune, a avertizat OMM.

Australia s-a confruntat în primele 31 de zile ale anului 2019 cu cea mai fierbinte lună ianuarie înregistrată vreodată de meteorologi, în timp ce un val de frig extrem s-a abătut asupra unor zone importante din America de Nord.

„Valul de frig din estul Statelor Unite nu contrazice deloc realitatea modificărilor climatice”, a subliniat Petteri Taalas. „Arctica se încălzeşte într-un ritm de două ori mai rapid decât media mondială (…) Ceea ce se întâmplă la poli nu rămâne fixat la poli, ci influenţează condiţiile meteorologice şi climatice din alte regiuni, unde locuiesc sute de milioane de persoane”, a reamintit el.

OMM va publica în luna martie un raport despre starea climei mondiale, ce cuprinde o multitudine de informaţii detaliate şi de statistici.

Agenţia colectează date furnizate de Administraţia americană pentru oceane şi atmosferă (NOAA), Goddard Institute for Space Studies (GISS), NASA, Centrul Hadley din cadrul Serviciului meteorologic britanic şi Secţia de cercetări asupra climei din cadrul Universităţii East Anglia din Marea Britanie.