Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică OCDE anticipează că pandemia de coronavirus ar putea provoca o recesiune mult mai severă decât se prevedea inițial. Astfel, experții estimează că între sfârșitul anului 2019 și sfârșitul lui 2021, economia mondială ar putea pierde 7.000 de miliarde de dolari, cât PIB-ul cumulat al Germaniei și Franței.

„Mai puțin consum, mai puține investiții și mai puține locuri de muncă”, rezumă economista șefă a OCDE spune ceea ce se întâmplă la nivel mondial.

OCDE anticipează că în 2021 se va înregistra o pierdere uriașă doar China va ieși pe plus. Un scenariu optimist arată că aceste pierderi ar putea să se rezume la 4.000 de miliarde de dolari. Totuși, dacă luăm în calcul cel mai sumbru scenariu, economia mondială ar putea să aibă o pierdere de 11.000 de miliarde de dolari în această perioadă.

Totul depinde, în primul rând, de cum va evolua criza sanitară declanșată de COVID – 19, care va continua să paralizeze Europa în următoarele luni, spun specialiștii.

Produsul Intern Brut, adică indicatorul economic care măsoară producția unei țări, ar putea avea o scădere de 4,5% în 2020, avertizează economiștii.

China ar putea fi singurul stat care va încheia anul cu creștere economică
Una dintre cele mai afectate țări este Italia cu o scădere preconizată de 10,5% a Produsului Intern Brut.

Nici economia Indiei nu va ieși bine din criza sanitară. În această săptămână a depășit pragul de 5 milioane de persoane contaminate, iar scăderea PIB ului ar urma să fie de 10,2%.

O surpriză vine din Statele Unite ale Americii, care ar putea să se descurce mai bine decât media mondială, cu o scădere a Produsului Intern Brut estimată la 3,8% în 2020.

În China, locul unde pandemia a izbucnit mai devreme, lucrurile stau diferit. Ar putea fi singurul stat analizat a cărui economie să cunoască o creștere în acest an de 1,8%.

Pentru 2021, Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică este mai puțin optimistă, vorbind de o creștere de 5%, față de aproximativ 5,2% cât anticipa în iunie.


Citeste si...
Premierul Ludovic Orban: Obiectivul meu e ca în maxim cinci ani România să depăşească PIB-ul mediu european pe cap de locuitor