Administratie Locala

O femeie a fost rănită grav de tencuiala căzută de pe un bloc

Neglijenţa asociaţiei de proprietari, sancţionată de lege

  ambulanta_

O femeie a fost grav rănită,a seară, după ce fragmente de beton din tencuiala unui bloc din Şoseaua Iancului a căzut peste ea, în timp ce mergea pe stradă. Femeia (de 39 de ani) a ajuns la spital cu răni grave. Medicii au găsit-o pe victimă inconştientă.

Datorită dezinteresului manifestat de conducerea asociaţiei de proprietari din Şoseaua Iancului numărul 2, bloc 113 C, o bucată din tencuiala blocului de la nivelul etajului 9 s-a desprins în cursul serii de miercuri, 23 aprilie a.c. şi a căzut în faţa imobilului, rănind grav o persoană de sex feminin.

Cu această ocazie, conducerii asociației de proprietari i-a fost comunicat faptul că, potrivit legislației în vigoare, are obligația de a-și întreține clădirea aflată în proprietate și, în cazul producerii unor accidente ce se pot solda cu rănirea sau decesul unor persoane, administratorul şi preşedintele asociației nu sunt exonerați de eventualele prejudicii de orice natură (inclusiv penale) ce pot rezulta în urma neglijenţei atribuţiei ce le revin şi sunt sancţionaţi legal, inclusiv cu închisoarea.

Conform Hotărârii Consiliului General al Municipiului București numărul 334 din 2003 privind instituirea în sarcina cetățenilor Municipiului București a unor obligații de reparare, întreținere și izolare termică a locuințelor, asociaţia de proprietari a blocului 113 C din Șoseaua Iancului numărul 2 a fost amendată de Primăria Sectorului 2 cu suma de 2.500 de lei.

Sancțiunea a fost aplicată pentru neîntreţinerea corespunzătoare a imobilului, fapt care a dus la rănirea unei persoane în urma prăbuşirii unei bucăți de tencuială.

În acest caz, inspectorii Primăriei Sectorului 2 au intervenit de urgenţă, imediat după producerea accidentului şi au luat toate măsurile necesare pentru izolarea zonei şi paza perimetrului în vederea prevenirii accidentării altor persoane.

Reamintim pe această cale că articolul 25 din Legea numărul 10/1995 privind calitatea în construcții menționează clar obligativitatea proprietarilor de imobile și anume:

„Proprietarii construcţiilor au următoarele obligaţii principale:

a) efectuarea la timp a lucrărilor de întreţinere şi de reparaţii care le revin, prevăzute conform normelor legale în cartea tehnică a construcţiei şi rezultate din activitatea de urmărire a comportării în timp a construcţiilor;

c) asigurarea urmăririi comportării în timp a construcţiilor, conform prevederilor din cartea tehnică şi reglementărilor tehnice.”

De asemenea, articolul 1 al Hotărârii Consiliului General al Municipiului București numărul 334 din 2003 privind instituirea în sarcina cetățenilor Municipiului București a unor obligații de reparare, întreținere și izolare termică a locuințelor, prevede:

„Cetățenii au obligația să asigure îngrijirea și efectuarea reparațiilor de întreținere, consolidare și izolare termică a locuințelor aflate în proprietatea sau in folosința lor.”

Conform acestor prevederi legale, proprietarii vor suporta cheltuielile pentru întreţinerea şi repararea imobilelor pe care le deţin. De asemenea, în acest caz, Primăria Sectorului 2 a sesizat Inspecţia de Stat în Construcţii, instituţie abilitată în acest sens, pentru continuarea cercetărilor în vederea stabilirii condiţiilor care au determinat desprinderea tencuielii şi sancţionarea celor vinovaţi de producerea acestui accident.

 

blank