Featured, Social

Nenorocire într-o familie din Timiş! Doi bărbaţi, grav răniţi, după ce zidul unei case s-a prăbuşit

Doi bărbaţi, unchi şi nepot, au fost răniţi în localitatea Bucovăţ din judeţul Timiş, în timp ce încercau să repare acoperişul casei, grav avariat de furtuna violentă care a lovit săptămâna trecută vestul ţării.

La un moment dat, structura de rezistenţă a unui zid a cedat, iar peretele s-a prăbuşit pur şi simplu, cu tot cu cei doi bărbaţi care lucrau la acoperiş.

Bărbatul mai tânăr, în vârstă de 37 de ani, s-a ales cu mai multe leziuni care se pare că nu îi pun viaţa în pericol. În schimb, unchiul său, de 57 de ani, este în stare gravă.

La locul incidentului a ajuns imediat o ambulanţă, însă medicii au fost obligaţi să îi cheme în ajutor pe pompierii de la descarcerare, pentru a-l scoate de sub dărâmături de bărbatul de 57 de ani.

“Bărbatul în vârstă de 57 de ani, care a ajuns la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean Timişoara, a fost internat pe Secţia de Politraumatologie de la Casa Austria. Pacientul a suferit trei fracturi intracostale cu un minim sindrom de zdrobire. În prezent, starea lui este una stabilă”, a declarat purtătorul de cuvânt al Spitalului Judeţean Timişoara, Andreea Borboros, potrivit sursadevest.ro.

blank