Alexei Navalnîi a fost mutat în secția-spital a coloniei penitenciare în care se află după ce a dezvoltat simptome ale unui boli respiratorii. Opozantul rus, care a intrat în greva foamei de săptămâna trecută, ar fi fost testat și pentru coronavirus, relatează The Guardian.

Navalnîi s-a plâns, anterior, că este ținut în condiții inumane, că are dureri puternice de spate și de picioare, dar și că în interioriul coloniei penitenciar a apărut un focar de tuberculoză.

La puțin timp după ce disidentul și-a făcut publică starea, febră și tuse puternică, o publicație pro-Kremlin, Izvestia, a citat un comunicat emis de autoritățile penitenciare în care susține că Navalnîi a fost mutat într-o secție-spital și că a fost testat pentru mai multe afecțiuni, inclusiv pentru Covid-19.

Pe lângă boala, durerile recente și intrarea în greva foamei, opozantul rus spune că nu este lăsat să doarmă și că autoritățile penitenciare refuză să îi acorde ajutor medical.

Navalnîi: Continui greva foamei, evident

Alexei Navalnîi (44 de ani) a intrat miercurea trecută în greva foamei, pentru a încerca să forţeze conducerea centrului de detenţie IK-2, unde este închis, să îi acorde asistenţă medicală adecvată pentru durerile acute de spate şi picioare. El acuzase conducerea penitenciarului că este supus „torturii” prin privarea de somn.

„Citez datele oficiale după luarea temperaturii astăzi: o tuse puternică, temperatura de 38,1°C”, a scris disidentul rus pe contul său de Instagram. „Continui greva foamei, evident”, a precizat el.

Potrivit lui Navalnîi, un deţinut din baraca sa a fost spitalizat luni pentru tuberculoză, al treilea caz de acest fel în câteva săptămâni în rândul celor 15 deţinuţi.

„Iată colonia noastră «perfectă, exemplară». Fiecare deţinut se roagă la Dumnezeu să nu ajungă aici întrucât în interior există mizerie, tuberculoză şi lipsă de medicamente. Mă mir că nu este şi virusul Ebola”, a adăugat el ironic.


Citeste si...
Ibuprofenul, o șansă pentru bolnavii infectați cu coronavirus