Încep primele mișcări de trupe în Parlament. Liberalii vor neaparat un număr de oameni și pentru asta au trecut la racolări chiar și în rândul celor ”mai mari dușmani ai lor”. Deputatul de Giurgiu, Alexandru Andrei, a anunțat că intră în PNL. El anunțase că pleacă din PSD în urmă cu câteva luni criticând atunci conducerea locală a partidului și clama dictatura instaurată în organizație de președintele PSD Giurgiu, Niculae Bădălău

Este vorba de același deputat care acum aproape un an, pe 21 iunie 2018, făcea scut uman la Parlament în jurul președintelui PSD se atunci, Liviu Dragnea, pentru a-l feri de întrebările jurnaliștilor. Acum susține că e politician vertical care a ales să respecte rezultatul alegerilor din 26 mai:

”Din respect față de giurgiuveni vreau să anunț public că începând de astăzi, 3 iunie, voi activa ca deputat al grupului parlamentar al PNL. Nu am făcut această mișcare politică în urma unor calcule politicianiste, nu sunt un oportunist.

Sunt un politician vertical, mi-am dat demisia din PSD de acum câteva luni pentru că mi-am dat seama de atunci că linia măsurilor adoptate de partid nu mai coincide cu mandatul care mi-a fost încredințat de giurgiuveni, prin votul lor, din 2016.

Citeste si...  Pentru că a jignit-o pe iubita lui Dragnea, şite-ul Times New Roman va plati o amendă uriasă

Și rezultatul alegerilor din data de 26 mai, voturile majorității românilor, mi-au arătat că am avut dreptate. PNL are în acest moment cea mai bună echipă și eu mă alătur celor care au soluții reale și viabile pentru români, pentru România! Totodată, rezultatul obținut de PNL îmi dovedește că este singurul partid care poate bate PSD, același PSD care a făcut din județul Giurgiu propria feudă, ca și cum, noi restul, nu avem niciun cuvânt de spus. Le vom dovedi că nu este așa! Giurgiul nu este feuda PSD-ului, a lui Bădălău sau a oricărui alt politician! Este al cetățenilor!

Vă mulțumesc pentru sprijinul acordat, pentru încrederea voastră. Vă invit să îmi fiți alături și pe viitor! Împreună punem Giurgiul în primul rând, România în primul rând!”, a scris deputatul pe Facebook Alexandru Andrei.