Monica Bîrlădeanu
Featured, Life

Monica Bîrlădeanu, suspectă de COVID-19. Vedeta s-a autoizolat

Monica Bîrlădeanu este suspectă de coronavirus. Actriţa a anunţat pe reţelele de socializare că s-a autoizolat şi că aşteaptă rezultatul testului COVID.

Monica Bîrlădeanu, suspectă de COVID-19. Actriţa a făcut anunţul pe pagina sa de Facebook.

Monica Bîrlădeanu, suspectă de COVID-19

„Iată că a venit și momentul ăla pe care l-am evitat cu grijă un an: auoizolarea! N-am făcut din asta un motiv să pretind un premiu, dar vă spun sincer… eram destul de mulțumită că reușisem să scap până acum. Contemplez la modul serios să-mi renovez balconul, să rearanjez dressingul, să-mi fac o zonă de lucru la bijuterii pe terasă și tot felul… Nu sunt ipohondră, dar să nu știi dacă ai sau n-ai… e ceva destul de destabilizant. Orice durere de cap ți se pare suspect. Ați trecut prin asta? Cum ați gestionat momentul? Share-uiți ce v-a ajutat cât ați așteptat un rezultat de test… #selfisolation #day1”, a scris actriţa pe Facebook.

Monica Bîrlădeanu a lucrat ca ospătăriţă

Frumoasa Monica Bîrlădeanu nu a avut o viață ușoară, cu atât mai mult cu cât familia ei se lupta cu o situație financiară dificilă. Mai mult, tatăl său a murit, iar mama sa era educatoare și, bineînțeles, nu câștiga mulți bani.

Dar Monica Bîrlădeanu a avut puterea de a strânge din dinți și, atunci când a crescut, a dorit foarte mult să câștige bani prin muncă proprie. Vă vine să credeți sau nu, vedeta a lucrat, prima oară, ca… ospătăriță la o terasă. Lucra în ture, 24 cu 48, însă a ținut neapărat să facă acest sacrificiu pentru a-și ajuta familia.

„Familia mea avea o situaţie foarte precară financiar. Tatăl meu murise, mama era educatoare. Îţi iei banii pe vară şi într-o lună s-au dus că ai trei copii. Când am ajuns la o vârstă la care am simţit că se poate conta pe mine, 16, extact în vara din a 10-a, am vrut foarte tare să contribui şi să îmbunătăţesc cumva situaţia noastră. Şi atunci m-am angajat ospătăriţă la o terasă. Lucram 24 cu 48, tu ştii ce înseamnă asta? Astăzi nici nu pot să îmi imaginez, deşi fratele meu mai mare e pompier şi lucrează pe programul ăsta. Când eşti ospătar eşti în picioare tot timpul. Dar vezi, asta spun… atunci corpul meu ducea toate abuzurile astea. Nopţi nedormite şi mi-a plăcut foarte tare, ţin minte prima senzaţie pe care am avut-o în momentul în care am câştigat primii bani şi primii bani erau din bacşiş, nu era salariu. Când a ajuns la salariu şi s-a uitat în buletinul meu, îţi dai seama, eram totuşi un minor, dar erau anii 90”, a spus vedeta, potrivit Antena Stars.

blank