Featured, Showbiz

Mărturia unei vedete care a scăpat din incendiul care a mistuit clubul Bamboo

Vineri noapte clubul Bamboo a ars din temelii iar sute de oameni care se aflau in club au scapat cu viața reușind să părăsească incinta cluului într-un timp relativ scurt. Printre cei care se aflau la distracție s-au aflat Simona Traşcă şi Loredana Chivu. Acestea s-au fotografiat toată seara pe canapele, semn că nimic nu anunţa ce avea să se întâmple.

Aflată la aniversarea unei prietene, Simona Traşcă a povestit speriată cum a reuşit să se salveze. Blonda a publicat un mesaj pe contul ei de Facebook.

”După incendiul de la Bamboo …Da sunt ok! Încă şocată şi mă rog la Dumnezeu să nu existe victime..eram foarte aproape de ieşire şi-mi amintesc că m-am luat de mâna cu Lore (n.r. Loredana Chivu) şi am fugit..am văzut flăcări şi după fumul prin care treceam şi nu mai vedeam nimic.. Un fum care mă leşină..auzeam decât evacuaţi evacuaţi şi o ţineam strâns pe Lore …am ajuns acasă şi acum tremur..ce suntem noi oamenii în caz de aşa ceva?? Neputincioşi …la milă Lui Dumnezeu…”, a scris blonda încă şocată.

 

blank