Featured, International

Marea Britanie, la mare căutare. Circa 600.000 de persoane au aplicat pentru rezidență

Peste 3,6 milioane de persoane au aplicat pentru statutul de rezident în Marea Britanie, printre care și aproape 600.000 de români.

Cetățenii UE care vor să primească statutul special de rezident sau pre-rezident în Marea Britanie mai au la dispoziție un an pentru a-și depune aplicația, relatează schengenvisainfo.com.

Dintre cei 3,6 milioane care au aplicat, Guvernul britanic a anunțat că a aprobat cererile pentru 3,3 milioane de cetățeni ai Uniunii Europene.

Conform statutului special, cetățenii acceptați vor putea fi rezidenți ai Marii Britanii pe orice perioadă doresc.

Românii se află pe locul doi la numărul de cereri depuse, după cetățenii din Polonia.

„Din cele mai recente statistici reiese faptul că cele mai multe aplicații au venit din Polonia (697.900), România (590.100) și Italia (363.600)”, a anunțat Guvernul Marii Britanii.

Dintre cei care au aplicat, peste 3,2 milioane trăiesc deja în Marea Britanie. Ministrul britanic pentru Viitoarele Granițe, Kevin Foster, a anunțat că cetățenii europeni sunt o parte importantă a Marii Britanii.

„Ne îmbogățesc cultura și joacă un rol important în societate, de aceea sunt fericit să anunț că 3,3 milioane de oameni au primit deja statutul de rezident și și-au securizat drepturile în Marea Britanie”, a spus Kevin Foster.

Termenul limită pentru depunerea cererilor este data de 30 iunie 2021.

 

blank