Ludovic Orban
Featured, Ultima Ora

Ludovic Orban afirmă că întegrarea între NATO și UE a influențat favorabil viața românilor

Integrarea în Uniunea Europeană şi NATO a avut un impact favorabil asupra vieţii cetăţenilor români, a afirmat preşedintele Camerei Deputaţilor, Ludovic Orban la ceremonia organizată cu ocazia Zilei Europei, la Monumentul părinţilor fondatori ai UE.

„Integrarea în Uniunea Europeană şi, desigur, integrarea în NATO au fost obiective susţinute de toate forţele politice şi, în general, de toată societatea. Este foarte clar acum că aceste decizii au avut un impact favorabil asupra vieţii cetăţenilor români. Din momentul în care am devenit membri ai Uniunii Europene, România a mers înainte constant din toate punctele de vedere şi viaţa românilor a fost din ce în ce mai bună. Este foarte clar că Uniunea Europeană este într-o perioadă a schimbărilor şi provocărilor. Sunt multe lucruri la care ar trebui să ne gândim, pentru că există mulţi duşmani în afara Europei şi de multe ori în interiorul Europei, care nu se simt foarte bine în conceptul european şi încearcă să obţină diferite avantaje şi câştiguri economice şi politice nepunând în considerare Uniunea Europeană. Europa şi instituţiile europene trebuie să fie mai aproape de cetăţeni”, a declarat Ludovic Orban, într-o ceremonie desfăşurată la Monumentul părinţilor fondatori ai UE de pe Insula Trandafilor, din parcul Regele Mihai I.

El a adăugat că trebuie creată o politică externă comună, pentru că Uniunea Europeană ar trebui să fie din ce în ce mai mult prezentă la diferite evenimente din diferite părţi ale lumii.

„Desigur, trebuie să ne creăm capacităţile de apărare în NATO, nu în competiţie cu NATO şi, desigur, trebuie să fim din ce în ce mai competitivi la nivel economic şi să avem poziţii comune în diferite aspecte la nivel european legat de această competiţie economică, care este la nivel global, şi toate deciziile care sunt luate ar trebui să fie în avantajul competitivităţii UE”, a mai spus Orban.

blank