Secretarul general al PSD, Codrin Ştefănescu, a explicat duminică faptul că preşedintele partidului, Liviu Dragnea, care a fost invitat la mai multe întâlniri la Braşov, inclusiv la conferinţa de alegeri a organizaţiei judeţene, nu a putut să ajungă deoarece medicii nu l-au lăsat să plece din Bucureşti, însă, în pofida durerilor „atroce”, va participa la şedinţa de luni a Comitetului Executiv Naţional al partidului, conform Agerpres.

Ştefănescu a precizat că a vorbit la telefon cu Liviu Dragnea şi acesta a acuzat „dureri mari de coloană”, însă i-a spus că, indiferent cum se va simţi luni, va participa la şedinţa Comitetului Executiv Naţional, în care se va definitiva lista candidaţilor la alegerile europarlamentare.

„Durerile se pare că nu se opresc, se pare că varianta pe care a ales-o, de a face infiltraţii şi terapie adiţională, nu este cea mai bună. Cred că va ajunge tot la operaţie, aşa cum l-au sfătuit toţi medicii de specialitate. El încearcă această variantă, ca să stea în picioare aceste două luni de zile, în care sunt campanie şi alegerile, urmând ca, ulterior, să se opereze. Am vorbit la telefon şi azi dimineaţă, şi aseară, când a acuzat dureri mari de coloană şi s-a întâlnit cu medicii şi ei nu l-au lăsat să plece, mai ales cu maşina. Urmează să se recupereze astăzi cât poate el de mult şi să vedem dacă aceste variante adiţionale reuşesc. Mâine, oricum se simte, mi-a spus că va participa la şedinţa Comitetului Executiv, pentru că este foarte important să lansăm candidaţii. Vom stabili ordinea şi la sfârşitul şedinţei vom anunţa lista”, a spus secretarul general al PSD.

Citeste si...  TURUL II. Decizia UDMR: Maghiarii să voteze conform propriilor convingeri. Nu putem fi alături de Vadim

Potrivit lui Ştefănescu, Dragnea ar fi fost spitalizat sâmbătă seară şi a mai făcut şi duminică dimineaţă infiltraţii.

„Nu ştiu să vă spun exact, pentru că nu sunt medic, dar în orice caz, ceea ce a făcut înainte face şi azi, ca mâine să stea pe picioare la această şedinţă. Dar vă spun că nu este foarte ok şi, cu siguranţă, va trebui să asculte de sfatul medicilor şi să se opereze în luna iunie. (…) A zis cu dureri, fără dureri este musai să participe, pentru că va şi conduce şedinţa Comitetului Executiv de mâine”, a adăugat Ştefănescu.

La conferinţa de alegeri a PSD Braşov au participat, alături de secretarul general al PSD, o parte din membrii Guvernului – vicepremierul Daniel Suciu, ministrul Finanţelor Publice, Eugen Teodorovici, ministrul pentru Mediul de Afaceri, Vlad Oprea, al Tineretului şi Sportului, Bogdan Matei, al Turismului, Bogdan Trif, al Culturii, Daniel Breaz, şi al Societăţii Informaţionale, Alexandru Petrescu.