Liderii Coaliției de Guvernare sunt siguri că bugetul 2021 va fi un succes
Featured, Politic

Liderii Coaliției de Guvernare sunt siguri că bugetul 2021 va fi un succes

Liderii coaliției de guvernare au rasuflat fericiti după ce Plenul Parlamentului a adoptat, marţi, proiectul legii bugetului de stat şi proiectul legii asigurărilor sociale de stat pe anul 2021.

După votul final, liderii coaliției de guvernare au susținut o conferință de presă în care s-au arătat foarte optimiști cu privire la forma finală pe care o are bugetul.

Liderii Coaliției de Guvernare sunt siguri că bugetul 2021 va fi un succes

Premierul Florin Cîţu a declarat că bugetul pe anul 2021 este unul bun, echilibrat şi care “forţează” reforma şi a subliniat că adoptarea acestuia fără niciun amendament arată unitatea coaliţiei de guvernare.

“Este un buget bun, un buget echilibrat, un buget cu care începem reconstrucţia României şi nu poţi să faci acest lucru decât prin reformă şi investiţii. De aceea am spus de la început care sunt cele două lucruri pe care am axat acest buget – investiţii record, jumătate din fonduri europene şi reformă, pe care mulţi politicieni au tot aruncat-o în spaţiul public, dar cam toţi au fugit de ea şi este momentul să o facem, iar acest buget forţează reforma. Eu am spus că doar dacă nu vrem să o facem singuri o vom face prin buget”, a spus Cîţu la Parlament, după adoptarea proiectului legii bugetului de stat şi pe cel al bugetului asigurărilor de stat pe anul 2021.

El le-a mulţumit parlamentarilor coaliţiei şi celor de la minorităţi pentru votarea bugetului pe anul acesta.

“Au fost câteva zile importante şi eu cred că este şi o premieră – un buget care trece prin Parlamentul României fără niciun amendament şi arată foarte clar că suntem o coaliţie unită, puternică, pregătită să reziste toţi cei patru ani de zile, pentru că avem mult de lucru”, a mai afirmat premierul.

Barna: “Cel mai ambiţios buget”

Vicepremierul Dan Barna consideră că votul de marţi din Parlament confirmă că România are “cel mai ambiţios buget de investiţii” pe care l-a avut vreodată.

“Cele două zile în care am ajuns să votăm bugetul a dovedit un lucru foarte clar. Există o majoritate parlamentară stabilă, există o coaliţie de guvernare care a ajuns să facă aceste reforme. În momentul de faţă România are un buget, din acest moment începe activitatea de execuţie, începe marea provocare, ca acele proiecte importante de care România are nevoie şi despre care vorbim de 30 de ani să înceapă să devină realitate în fiecare bucată de Românie, în fiecare judeţ, municipiu, oraş sau comună”, a afirmat Barna după adoptarea proiectelor legii bugetului de stat şi bugetului asigurărilor sociale de stat.

Potrivit vicepremierului, cele două zile de dezbatere din plenul Parlamentului au arătat că “această coaliţie de centru dreapta îşi onorează angajamentele pe care le-a făcut românilor în campania electorală”.

″În ciuda unei opoziţii în care am văzut voturi voturi duble şi obişnuinţa aceea de a fura votul şi când eşti în minoritate, ceea ce poate să fie mai ridicol, votul de astăzi al colegilor din Parlament confirmă că România este pe o execuţie bugetară pentru cel mai ambiţios buget de investiţii pe care l-a avut România vreodată. Acesta este rezultatul celor două zile şi aceasta este provocarea şi angajamentul pe care acest Guvern îl face pentru România”, a adăugat Barna.

Hunor: “Vor fi investiții care vor schimba România”

De asemenea, vicepremierul Kelemen Hunor a declarat, marţi, că Guvernul a reuşit să vină cu un buget, pe 2021, “foarte bine gândit şi foarte bine făcut”, astfel încât să fie redus deficitul la 7,1 şi să se facă investiţii în toate domeniile importante.

“Era nevoie de o pregătire a bugetului, a proiectului de buget şi nu degeaba am întârziat un pic, într-adevăr, faţă de calendarul iniţial, fiindcă era nevoie de o pregătire foarte exactă, de o dezbatere publică şi uite am reuşit să venim cu un buget foarte bine gândit, foarte bine făcut, în aşa fel încât în 2021 nu numai reducem deficitul la 7,1, dar reuşim să facem investiţii în toate domeniile importante. De la infrastructura mare până la sănătate, de la educaţie până la mediu şi dezvoltare locală vor fi investiţii care vor schimba România în anii care urmează”, a spus Kelemen Hunor, la Palatul Parlamentului, după votul la legea bugetului de stat.

El a adăugat că trebuie “să ne uităm spre viitor” şi că este nevoie ca în România să existe bugete multianuale.

″În 2021 trebuie să ne pregătim din timp să începem anul 2022, fiindcă în politică e musai să vezi ţinte mai îndepărtate în aşa fel încât o creştere economică şi o stabilitate, predictibilitate economică pentru investitori, să ne ducă într-o direcţie în care fiecare cetăţean va simţi că merită să muncească şi poate să facă un proiect pentru familie, pentru orice moment şi pe termen mediu, şi pe termen lung”, a afirmat acesta.

blank