Guvernul Orban a adoptat o Hotărâre care prevede readucerea insulei Belina în inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului şi în administrarea Apelor Române. „Este o reparaţie a unei monstruozităţi juridice realizate de PSD cu domeniul public al statului, în interesul personal al liderilor lor de moment”, a declarat Ionel Dancă, şeful Cancelariei premierului, făcând referire la fostul președinte PSD, Liviu Dragnea.

Ionel Dancă: Insula Belina revine în domeniul public al statului

„Prin proiectul de Hotărâre de Guvern, adoptat în şedinţa de Guvern de ieri, Insula Belina revine în domeniul public al statului, în inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului şi în administrarea Apelor Române. Este o reparaţie a unei monstruozităţi juridice realizate de PSD cu domeniul public al statului, în interesul personal al liderilor lor de moment. Acest fapt a fost corectat de Guvernul liberal, o dată prin semnarea procesului verbal de predare-primire în luna mai a acestui an, urmat de această Hotărâre de Guvern care înscrie, practic, Insula Belina în inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului”, a declarat Ionel Dancă, șeful Cancelariei premierului, citat de Agerpres.

Liberalul a mai precizat că acum s-a reparat o nedreptate făcută într-o perioadă în care „toată ţara a fost gândită ca o feudă pentru baronii PSD”. El a amintit circumstanțele în care insula Belina a fost transferată din domeniul public al statului în administrarea Consiliului Judeţean Teleorman, pentru ca de ea să se bucure Liviu Dragnea, fostul lider social-democrat, și apropiații săi. 

„Un proiect de hotărâre de guvern mult aşteptat, care ne aminteşte de modul în care PSD a înţeles şi a guvernat România, atât timp cât a fost la guvernare. Vă amintiţi cum un braţ al Dunării a ajuns proprietate personală în administrarea liderilor politici PSD, conduşi la acea vreme de Liviu Dragnea. În proprietatea personală, să spunem cu ghilimelele de rigoare, toată ţara a fost, în acea perioadă, gândită ca o feudă pentru baronii PSD. Evident, Liviu Dragnea în Teleorman şi-a dorit o moşie pe măsura ambiţiilor sale personale şi a transferat Insula Belina din domeniul public al statului în administrarea Consiliului Judeţean Teleorman, pentru uzul personal”, a mai declarat, vineri, şeful Cancelariei premierului, potrivit Agerpres.

Cum a ajuns Liviu Dragnea să ”stăpânească” insula Belina

În noiembrie 2013, Guvernul PSD condus la acea vreme de Victor Ponta a emis o Hotărâre prin care insula Belina și brațul Pavel au trecut de la Apele Române în administrarea Consiliului Județean Teleorman, pe motiv că CJ avea planuri de dezvoltare turistică a zonei.
La începutul anului următor, firma Tel Drum, care ar fi fost controlată de Liviu Dragnea, a închiriat de la CJ Teleorman lacul Belina și brațul Pavel. Nu doar că nu s-au făcut investițiile pentru primirea turiștilor, dar publicul nu a mai avut deloc acces acolo.

În acest moment, transferul face obiectul unui dosar al Direcției Naționale Anticorupție (DNA). Procurorii susțin că insula Belina și brațul Pavel fac parte din domeniul public al statului și nu pot fi trecute în proprietatea unui consiliu judeţean prin Hotărâre de Guvern, ci doar prin Lege. Ei mai acuză faptul că aceste două proprietăți, cu suprafaţe de 278,78 de hectare şi 45 de hectare, au fost închiriate ilegal firmei Tel Drum. Sevil Shhaideh, fost ministru al Dezvoltării, e acuzată de abuz în serviciu cu consecințe deosebit de grave.

În mai 2020, Costel Alexe, la vremea respectivă ministrul PNL al Mediului, a catalogat revenirea insulei Belina în administrarea statului român ca fiind „ o reparație morală”.

Citeste si...
Geoană: Sper să pot contribui la alegerea unui preşedinte de stânga ”până la şi după Congresul PSD”.