Featured, Showbiz

ÎN PRIMA ZI DE PAȘTE, DE LA 15.00, LA TVR 2, FUEGO ÎȘI AȘTEAPTĂ PUBLICUL LA SPECTACOLUL POP-SIMFONIC „LUMINA MEA” DE LA CHIȘINĂU

În perioada aceasta indecisă, fără precedent, avem nevoie de motive să zâmbim. Avem nevoie de artă, de frumos, de muzică bună. Sărbătorile atipice și triste pe care le vom trăi, au nevoie de lumina bucuriei, de alinare, de muzică și sinceritate. Așa se face că în prima zi de Paște, pe 19 aprilie, în exclusivitate, la TVR 2, de la ora 15.00, la 18.00, timp de trei ore, puteți urmări o sărbătoare a muzicii. Este vorba despre concertul extraordinar pop-simfonic „LUMINA MEA”, susținut de Paul Surugiu-Fuego pe 7 martie, pe scena Palatului Național din Chișinău.

blank

Timp de trei ore, în trei părți, veți trece printr-o mulțime de stări, având ritm, sonorități înalte, piese cunoscute reinterpretate, cu orchestrații noi, spectaculoase. Repertoriul este variat, de la melodii îndrăgite ale artistului, în formă schimbată, până la mari șlagăre sau melodii ale Basarabiei, realizând din nou, unirea între cele două spații, prin cântec. Emoțiile nu vor lipsi, omagiile dedicate unor mari personalități și nici show-ul, Fuego fiind într-o stare formidabilă. Alături de el, pe scenă, se află peste 100 de oameni. El va fi acompaniat de Orchestra Națională Simfonică TELE-RADIO Moldova, dirijor maestrul Gheorghe Mustea, de Angry Band, dar și de Capela Corală Moldova.

blank

Concertul are mai mulți invitați speciali. Astfel, ca o surpriză, Orchestra Fraților Advahov, în variantă completă, va realiza mai multe momente unice, împreună cu Paul Surugiu, printre care și o bătălie între muzica clasică și folclor, alături de Orchestra Națională Simfonică TELE-RADIO Moldova. Minunata artistă NATALIA GORDIENKO, reprezentanta Moldovei la Eurovision 2020, va cânta în duet cu Fuego și va emoționa cu o baladă dedicată mamei. Minunații băieți de la BRIO SONORES, cu ale lor voci speciale, au pregătite mai multe surprize și melodii de colecție. Grandioase vor fi și clipele în care maestrul Eugen Doga, unul dintre cei mai mari compozitori contemporani ai lumii, celebru pentru valsurile sale din patrimoniul UNESCO, va urca pe scenă. Fuego a pregătit melodii speciale alături de el și veți avea ocazia să ascultați și premiere, melodii cunoscute dar și valsuri nemuritoare.

blank

Spectaculoase vor fi și ținutele artistului, dar și sceno-tehnica impresionantă, cu peste 200 de metri de ecrane și grafică minunată. Concertul este o premieră, el fiind filmat 4 k, la o calitate excepțională a imaginii. Show-ul de lumini și led-uri va fi unul impresionant, iar Fuego va schimba peste 7 costumații, acestea fiind realizate alături de designerul Casei Regale, Alexandru Ciucu. Iată ce mărturisește artistul cu privire la concertul său minunat, invitându-vă să petreceți, la masa de Paște, în vremuri grele, un timp de calitate, cu muzică specială:

blank

„Vreau ca ziua de Paște, de la ora 15.00, anul acesta, să ne prindă împreună, să vă aduc lumină în case, prin muzica mea, printr-un concert de suflet, un fel de vis împlinit! Spectacolul „LUMINA MEA” este cu adevărat o sărbătoare. Imaginile sunt superbe, muzica la fel, orchestra și corul, orchestrațiile și repertoriul, divers, înalt, cu simțăminte înalte. Show-ul de sunet, lumini, ecrane, toate la un loc, vor face ca atmosfera să fie de neuitat, mai ales că eu m-am simțit perfect, în fața publicului basarabean. Am realizat concertul pe 7 martie, în ultimele zile înaintea decretării stării de urgență în ambele țări și am satisfacția că am putut construi un produs de calitate, pe forțe proprii, muncind enorm la el, încă din decembrie.

blank

Nu știu dacă are sens să vorbesc eu la superlativ despre acest eveniment. Cert este că e de urmărit, pentru că e o producție puternică, o altfel de prezentare a mea, cu momente de referință și invitați speciali. Și cum vremurile sunt încă incerte, eu zic că se merită să petrecem împreună, cu eleganță, bun gust, descoperind că puterea muzicii este ea însăși o lumină a bunătății. Am pentru voi cântece unul și unul, am surprize, duete, reîntregiri ale neamurilor, un spectacol pe care ar fi păcat să-l pierdeți! Lumina viselor mele va străluci și cred că bucuriile vor fi la ele acasă, îndemnându-vă la liniște și optimism! Vom trece împreună, cu bine, peste toate! Sunt sigur de asta!”

blank

De asemenea, Paul Surugiu-Fuego oferă publicului său un nou concert pop-simfonic, pe 7 iunie, pe scena Sălii Palatului, cu un alt repertoriu și alți invitați. De această dată, va fi acompaniat de peste 130 de artiști pe scenă. Orchestra Metropolitană București și Corul Accoustic îl vor acompania, ambele dirijate de Daniel Jinga, într-o feerie a muzicii, o poveste spectaculoasă, neașteptată, complexă, cu o mulțime de surprize și duete inedite. Fuego este unul dintre cei mai populari și mai apreciați artiști ai României, cu 25 de ani de carieră în spate, cu 33 de albume de studio lansate, numeroase șlagăre și premii, fiind de doi ani vedeta TVR 2, realizând duminica, de la 15.00, show-ul „DRAG DE ROMÂNIA MEA!”, având 2 turnee naționale pe an sold-out și concerte peste concerte în sălile mari din România și Republica Moldova. Este neobosit, are o activitate artistică intensă, pictează în scop umanitar și se implică în tot felul de proiecte de succes. În anul 2012 a devenit ARTIST AL POPORULUI REPUBLICII MOLDOVA, distincție oferită de președintele Basarabiei, Nicolae Timofti!

blank

blank