Un proiect catalogat drept primul studiu pe termen lung privind venitul de bază care nu sa mai derulat vreodată In Germania a fost lansat marţi de o serie de economişti şi activişti la Berlin.

In Germania 120 de persoane vor particioa la un proiect social ci interesaţi se pot înscrie pentru a lua parte la acest studiu, în cadrul căruia 120 de persoane vor primi 1.433 de euro pe lună timp de trei ani, a informat Institutul German pentru Cercetare Economică (DIW).

Institutul DIW va derula acest program pilot împreună cu asociaţia Mein Grundeinkommen (Venitul meu de bază) şi cercetători de la Institutul Max Planck şi Universitatea din Koln.
Participanţii la acest studiu vor primi banii fără condiţii, începând din primăvara anului următor, iar fondurile vor veni din donaţii private.

„Vrem să cunoaştem care este impactul asupra comportamentului şi atitudinilor şi dacă un venit de bază poate ajuta la soluţionarea provocărilor actuale din societatea noastră”, a precizat Michael Bohmeyer, iniţiatorul asociaţiei Mein Grundeinkommen, scrie Agerpres.

Cu ocazia prezentării proiectului, Juergen Schupp de la Institutul German pentru Cercetare Economică a spus că, deşi la nivel mondial au fost efectuate studii cu privire la această idee revoluţionară, rezultatele colectate sunt limitate.

„Sunt fie depăşite, fie nu pot fi generalizate sau studiază numai un venit de bază pentru şomeri. Cu privire la acest aspect, noi suntem deschizători de drumuri în Germania cu acest studiu”, a spus Juergen Schupp.

Una dintre principalele dezbateri cu privire la ideea unui venit de bază universal, care să fie plătit necondiţionat, este dacă aceşti bani motivează oamenii să se implice mai mult în economiile şi societăţile locale sau dimpotrivă încurajează lenea.

Citeste si...
Presa din Germania, după protestele de la București: UE este foarte ÎNGRIJORATĂ

De asemenea, o introducere la scară generală a unui astfel de venit ar putea fi extrem de costisitoare. În cazul Germaniei, costurile s-ar ridica la aproape 1.000 de miliarde de euro pe an dacă întreaga populaţie, de aproximativ 83 milioane de persoane, ar primi 1.000 de euro pe lună.


Potrivit datelor Oficiului federal de statistică din Germania, în prezent cheltuielile totale anuale ale statului german sunt de aproximativ 1.500 miliarde de euro.

În luna februarie a anului trecut, Guvernul finlandez a dat publicităţii rezultatele preliminare ale experimentului cu venitul minim garantat, cercetătorii precizând că acest experiment nu a reuşit să îi stimuleze pe şomeri să muncească mai mult şi să câştige mai mulţi bani, aşa cum se spera.

În cursul acestui experiment, 2.000 de şomeri, cu vârsta între 25 şi 58 de ani, selectaţi aleator, au devenit primii europeni care au beneficiat de un venit minim, un cec de 560 de euro pe lună timp de doi ani, indiferent dacă au găsit sau nu un loc de muncă. „Impactul asupra gradului de ocupare pare să fie unul minor pe baza rezultatelor înregistrate în primul an”, a informat atunci ministrul finlandez al Sănătăţii şi Afacerilor Sociale, Pirkko Mattila.