Dan Motreanu, șeful de campanie al PNL pentru alegerile prezidențiale, a declarat luni seară, după o întâlnire cu președintele Klaus Iohannis, că nu ar fi oportună o dezbatere cu Viorica Dăncilă, în așteptarea turului secund din 24 noiembrie. Anterior ședinței, șeful statului a evitat să dea un răspuns pe același subiect, acuzând însă o „manevră” din partea PSD.

„Rezultate foarte bune și unde mai avem de muncit. Am făcut o analiză privind strategia de campanie pentru următoarele două săptămâni. Pentru noi este foarte clar că nu trebuie să aibă loc dezbateri în turul al doilea, pentru că din punctul nostru de vedere, democrația înseamnă în primul rând întâlnirea cu cetățeanul. Mergem pe întâlniri cu cetățenii. Din momentul când va începe campania vom avea întâlniri cu organizațiile și cetățenii. Vom face și mitinguri. Nu cred că vom avea mitinguri în București. Preferăm mai degrabă mitinguri în județele țării”, a afirmat Dan Motreanu, la finalul întâlnirii liberalilor cu Klaus Iohannis, luni seara la sediul PNL.

„Nicidecum, președintele nu se teme de o confruntare. Din punctul nostru de vedere, credem că cei doi candidați sunt bine cunoscuți, au avut funcții executive în ultimii ani în România, activitatea lor, punctele lor de vedere sunt cunoscute și cred că o confruntare nu își are rostul în acest moment, în această campanie, pentru că nu aduce nimic în plus”, a răspuns el, întrebat de reporteri dacă șeful statului se teme de o dezbatere cu Viorica Dăncilă.

Citeste si...  Pretendenta la fotoliu prezidenţial Viorica Dăncilă transformă cazul Caracal în agent electoral

Acesta a adăugat că președintele a cerut o mobilizare mai mare față de primul tur al prezidențialelor: „Din 47 de județe, punând aici și sectoarele Bucureștiului, am câștigat totuși 37. Sperăm că vom câștiga cel puțin 40”.

Motreanu a mai spus că a sesizat „o mică demobilizare a alegătorilor noștri, având în vedere că domnul Klaus Iohannis se afla într-o poziție foarte bună și din acest motiv mulți dintre alegătorii noștri au spus că lucrurile sunt deja tranșate, ceea ce nu este așa”.

Întrebat dacă „o Românie normală” nu înseamnă inclusiv dezbateri între candidați, Motreanu a răspuns că „democrația înseamnă în primul rând întâlnirea directă cu cetățeanul”.

„Dezbaterea este și ea o formă a democrației, face parte dintr-o campanie electorală sau nu, sunt foarte multe state unde nu au loc dezbateri între candidați. Punctul nostru de vedere a fost de a-i sugera candidatului nostru să continue același tip de campanie, întâlnirea directă cu cetățenii”, a mai spus el.

Întrebat dacă președintele Klaus Iohannis vrea să participe la dezbatere, Dan Motreanu a răspuns: „Nu. Președintele a cerut părerea echipei de campanie și noi ne-am spus punctul de vedere”.