Vederea slabă la distanţă l-a ajutat pe prințul William să-şi depăşească anxietatea când trebuia să ţină discursuri publice, pentru că nu putea distinge figurile celor prezenţi la eveniment, scrie Agerpres, citând EFE.

Prințul William, duce de Cambridge, 37 de ani, al doilea pe linia de succesiune la tronul britanic, după tatăl său, prințul Charles, a făcut această dezvăluire într-un documentar despre importanţa îngrijirii sănătăţii mintale.

Vorbind despre anxietate ca problemă medicală, prinţul William a dezvăluit că şi el a trecut prin astfel de stări când trebuia să susţină discursuri importante.

„Vederea mea a început să slăbească puţin câte puţin pe măsură ce înaintam în vârstă şi nu obişnuiam să port lentile de contact, astfel că atunci când pronunţam discursuri nu puteam vedea chipurile în depărtare”, a mărturisit William într-un documentar care va fi difuzat joi seară de BBC.

Citeste si...  Familia regală britanică, în culmea fericirii. Kate şi William au aflat sexul bebeluşului aşteptat!

„Feţele erau înceţoşate şi nu puteam să-mi dau seama dacă cineva din sală mă priveşte. Văd suficient de bine de aproape şi pot citi de pe hârtie, dar nu pot vedea departe în sală. Iar acest lucru m-a ajutat foarte mult să-mi înving anxietatea”, a spus William.

Anul trecut, prinţul William i-a adus un omagiu străbunicului său, regele George al VI-lea (tatăl Elisabetei a II-a), care suferea de bâlbâială şi era cunoscut pentru dificultăţile sale de a vorbi în public.