Întârzierea unei curse aeriene poate nărui şansa la viată a unui om care aşteaptă transplant. Anul acesta a crescut puţin numărul donatorilor de organe, însă problemele sunt în continuare multe. De exemplu, drumul către viaţă se face cu zborurile de linie ale companiei TAROM. Agenţia de Transplant nu are niciun aparat de zbor cu care medicii să ajungă rapid să preleveze organele şi să le ducă, la fel de repede, în sala de operaţie. Într-o misiune în care timpul de reacţie este vital, destinul bolnavilor depinde şi de orarul liniei aeriene sau de întârzieri incontrolabile.

Iată cum întârzierea unei curse aeriene poate nărui şansa la viată a unui om care aşteaptă transplant. Zecheria Secure este din Constanţa, dar de 11 ani nu se mai bucură de mare. Luptă pentru supravieţuire cu ciroza care îi chinuie ficatul de 11 ani. A mers la mulţi medici cu speranţa că va afla vindecarea. Toţi i-au spus că are o singură şansă: transplantul. Săptămâna trecută, după 18 luni pe lista de aşteptare, medicii au anunţat-o că există o posibilitate. Doi pacienţi aflaţi în moarte cerebrală au devenit donatori, după ce familiile lor şi-au dat acordul. Organele trebuiau prelavate de la Satu Mare şi Bucureşti, iar specialiştii au făcut imediat planul.

Întârzierea unei curse aeriene poate nărui şansa la viată a unui om care aşteaptă transplant

„Echipele care sunt specifice prelevării fiecărui organ sunt mobilizate de coordonator și după punerea cap la cap a plecării fiecărei echipe pentru a se întâlni într-un numit punct, la o anumită oră și anume la spitalul care se efectuează prelevarea, toți merg în aceeași direcție. Se efectuează prelevarea, după care fiecare pleacă separat cu organul pe care l-a prelevat, urmând a se efectua transplantul în centru”, spune medicul Radu Zamfir, directorul Agenției de Transplant.

„Prima prelevare a fost la spitalul Floreasca. E vorba despre un pacient aflat în moarte cerebrală în vârstă de 57 de ani. Operația a început în jurul orei 5 și a decurs fără incidente și s-a prelevat ficatul și rinichii. Ulterior am plecat la Satu Mare unde am prelevat ficatul de un donator în moarte cerebrală în vârstă de 61 de ani, care a fost adus la Fundeni, unde s-a efectuat transplant hepatic”, spune medicul chirurg Vasile Lungu.

Când un spital anunţă că are donator, începe o cursă în care fiecare minut contează. Organele trebuie să ajungă foarte repede la cel ce aşteaptă. Altfel, şansele unui transplant reuşit scad mult.

„ Cel mai sensibil organ, cordul. În trei ore de la extragere, trebuie să fie implantat în corpul receptorului. Ficatul are un timp undeva la 6 ore – 12 ore, iar rinichii pot sta între 12 până la 24 de ore până a fi transplantați”, spune Radu Zamfir.

În lupta cu secundele, bolnavii ce aşteaptă transplantul nu prea au aliaţi. Medicii care prelevează organe nu au la dispoziţie avioane sau elicoptere speciale pentru asemenea operaţiuni de urgenţă. Chirurgii pleacă de multe ori în misiune cu avioanele companiei aeriene naţionale.

La Satu Mare am mers cu cursa de linie TAROM. Echipa este formată din 3 persoane, 2 medici și un asistent, eu fiind șeful echipei de prelevare”, spune chirurgul Vasile Lungu.

„Avem discuții încurajatoare la care am luat pare cu ministrul pentru a beneficia ori de un avion în sine, dedicat acestei activități, ori de servicii de transport aerian moderne la care să accedem pentru a putea efectua aceste prelevîari în timp util”, spune Radu Zamfir.

Citeste si...  Caz medical deosebit. Trei oameni i-au primit organele, dar odata cu tesuturile, li s-a mai transmis ceva

„În momentul în care avem de-a face cu un donator instabil, în acel moment este o cursă contra cronometru, orice mijloc de transport disponibil, fie elicopter, fie avion SMURD, avion militar poate să ne stea la dipoziție”, adaugă el.

Din fericire, în cazul de săptămâna trecută, prelevările de la cei doi donatori au fost făcute la timp. Dar bolnavii chemaţi de medici pentru analize de compatibilitate au stat cu inima cât un purice. Trei minute de întârziere puteau să năruiască toate speranţele din lungul timp de aşteptare.

În puține cazuri curg din păcate lacrimi de fericire. La noi sunt prea puţini donatori faţă de câţi suferinzi aşteaptă transplantul.

„Anul acesta au fost 35 de donatori care au salvat 92 de vieți. Vorbim de donatori în moarte cerebrală. Au fost făcute cu organele care provin de la ei 24 de transplanturi hepatice, 57 de rinichi, 2 transplanturi de inimă și 2 de plămâni. Vorbim însă și de organe care provin de la donatori în viață. Şi avem 4 transplanturi hepatice și 28 de rinichi. A existat și situația în care Româniaâ donat organe către Eurotransplant – 2 inimi și 5 plămâni”, relatează Carla Tănasie, jurnalist Digi24.

Întârzierea unei curse aeriene poate nărui şansa la viată a unui om care aşteaptă transplant

Chiar daca numărul donatorilor a crescut puţin de la începutul anului, încă suntem departe de a alina multe suferinţe. Aproape şase mii de oameni aşteaptă transplantul care să îi ajute să îşi mai vadă copiii, nepoţii, soţii şi soţiile. Cei mai multi aşteaptă un rinichi: trei mii de suflete. În ritmul în care s-au făcut operaţiile în prima jumătate a anului, unii pacienţi ar putea să aştepte 17 ani. Boala nu le dă însă răgaz. În ultimii 9 ani, 139 de oameni s-au stins aşteptând.

Alţi 604 suferinzi au nevoie de ficat sănătos. Statistica nu îi ajută nici pe ei. Dacă nu creste numărul de donatori, un pacient ar putea să fie chemat în sala de operaţie şi peste 11 ani. Din păcate, şi la această categorie, cifrele sunt tragice. Din 2010 încoace, 284 de bolnavi de ficat au murit pe lista de aşteptare.

Emoţii mari au şi 31 de români a cărora inimă se cere înlocuită. În ritmul prelevărilor şi transplanturilor de cord din ultimele şase luni, mulţi au şansa să primească o veste bună abia în anul 2026. Calculele îi lasă însă fără speranţe. Adunat, numărul celor care au murit pentru că nu au fost donatori este de două ori mai mare decât al celor care sunt acum pe lista de aşteptare.

Întârzierea unei curse aeriene poate nărui şansa la viată a unui om care aşteaptă transplant

Situaţia este la fel de dramatica şi în cazul pacienţilor care au nevoie de transplant de plămâni.

„Eu am avut șansă să am un donator, îmi doresc ca toți oamenii, dacă au posibiltatea să salveze o viață, ar fi foarte bine. Eu le mulțumesc. Rămâne o viață în urmă”, spune o pacientă.