Featured, Politic

Iată ce spune Ludovic Orban despre cvorumul de la investirea guvernului

Premierul desemnat Ludovic Orban spune că nu poate garanta sută la sută că va fi cvorum în plenul reunit de luni pentru votul de învestire a Guvernului.

„Nu pot să garantez 100%. Vom vedea. Sigur dacă pesediștii vor chiuli de la serviciu, e posibil să nu avem cvorum. Orice astfel de atitudine de boicot va fi sancționată drastic de oameni. De altfel, am văzut mulți lideri PSD care au spus că nu le e frică de anticipate. Aștept să se comporte așa cum au dat declarații. Noi avem mobilizarea exemplară făcută. Discutăm cu toate grupurile politice, astfel încât să îi convingem să vină la lucru. Sigur nu putem să îi băgăm cu forța în sală, dar oamenii vor judeca acest comportament ridicol, această fugă de pe câmpul de luptă al PSD”, a spus Ludovic Orban.

El a vorbit și despre avizele negative primite de mai mulți miniștri la audierile din comisii.

„PSD a dat premieri catastrofali, miniștri care au făcut de râs România, miniștri care au fost de o probă de incompetență, ca atare PSD e egal cu zero. Toți miniștrii care au primit vot negativ din partea parlamentarilor PSD chiar au plus. Niciun ministru nu a cerut votul PSD”, a spus premierul desemnat.

 

blank