Featured, Social

Iată ce procent de şomeri a avut Capitala româniei în luna martie

Rata şomajului înregistrată în Capitala, la sfârşitul lunii martie, s-a menţinut la 1,31%, echivalentul a 15.650 de persoane, arată datele publicate miercuri de Agenţia Municipală pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AMOFM) Bucureşti, informează Agerpres.

Din numărul total de şomeri înregistrat la nivelul Capitalei, 8.375 erau femei, în timp ce 1.934 erau beneficiari de indemnizaţie de şomaj, iar 13.716 erau şomeri neindemnizaţi.

În ceea ce priveşte mediul de rezidenţă, niciun şomer nu provine din mediul rural, toţi fiind de la oraş.

Potrivit datelor centralizate de AMOFM Capitala, şomerii cu studii liceale au ponderea cea mai mare în totalul înregistrat în evidenţe (34,03%), urmat de cei cu studii superioare (28,01%), iar 17,86% au absolvit şcoala profesională sau de arte şi meserii.

Şomerii cu nivel de studii gimnaziale reprezintă 17,07% din totalul persoanelor înregistrate fără loc de muncă, cei cu studii postliceale sunt 1,89%, în timp ce persoanele cu studii primare şi fără studii reprezentau 1,14%.

Structura şomerilor înregistraţi pe nivel de ocupabilitate, stabilit prin profilare, se prezintă astfel: 2.201 persoane foarte greu ocupabile, 5.061 greu ocupabile, 4.388 mediu ocupabile şi 4.000 sunt persoane uşor ocupabile. Încadrarea într-o categorie de ocupabilitate se realizează ca urmare a activităţii de profilare a persoanelor înregistrate în evidenţele AMOFM Capitala.

blank