Celula T descoperită de cercetătorii de la Universitatea Cardiff în sistemul nostru imunitar ar putea sta la baza unui tratament universal împotriva cancerului. Chiar dacă va avea succes, tratamentul este greu accesibil și foarte costisitor, avertizează medicul Silvia Coman, ea însăși pacient oncologic.

„Celula T din sânge descoperite pot să identifice un anumit tip de proteină care este specific tuturor tipurilor de cancer. Aceasta este noutatea, practic. Celulele canceroase transmit un semnal, apare o tulburare de metabolism care este recunoscută această proteină MR1, care la rândul ei este recunoscută de receptorul exprimat de celula T. Acesta este mecanismul prin care este identificată celula malignă și apoi distrusă”

„Deocamdată este o cercetare preclinică cu rezultate fantastice, dar vom vedea ce va urma în perioadă următoare. Este diferit pentru că avem rata aceasta de acțiune asupra tuturor tipurilor de cancer. Mai sunt metode asemănătoare, cum este terapia CAR-T, care se aplică în leucemie, limfoame, cu rezultate foarte bune, dar specificitatea e mult mai mare. Se extrage sânge de la pacient, se prelucrează aceste celule prin inginerie genetică, se înmulțesc, sunt activate să identifice aceste celule maligne și apoi se introduc în organism”, a adăugat ea.

Citeste si...  Ştiaţi că filmele porno ajută viaţa de cuplu? Iată câteva avantaje

„Mai e o metodă care se numește TIL, se face în melanom, în care se extrage din turmoră, nu din sânge, se extrag limfocitele, se modifică genetic și apoi se reintroduc în sângele pacientului”, a mai spus medicul.

Chiar dacă rezultatele sunt încurajatoare, este însă vorba despre metode de tratament greu accesibile.

„Sunt tratamente în general extrem de costisitoare, nu se fac în foarte multe centre, până o să ajungem noi să avem măcar la nivel de studiu clinic un astfel de tratament în România mai durează mult.

Suntem undeva la coadă, pe partea de studii clinice e dezastruoasă situația și pentru noi, pacienții oncologici, e o mare problemă accesul la aceste studii. În domeniul melanomului, avem în România două studii clinice și suntem bucuroși că le avem și pe acelea. În Franța sunt 16. Au fost studii care au fost închise până când au fost aprobate în România, au murit pacienți în așteptarea lor”, a mai spus medicul.

cancer , tratament cancer, celula ,t , silvia coman