Helmut Duckadam, fostul președinte de imagine al celor de la FCSB, a reacționat la Tv, după ce Gigi Becali l-a acuzat că a câștigat suma de 300.000 de euro degeaba în 10 ani.

Gigi Becali a ascultat ce a spus Helmut Duckadam la o Televiziune, astfel că a ținut să intervină pentru a aduce unele lămuriri.

„Helmut este un om deosebit, caracter frumos, tot ce vrei. Voiam doar să se afle adevărul! Am zis că trebuie să clarific acest lucru, fără să atac.

Mi-a dat Vali Argăseală lista cu cele 26 de deplasări ale lui Helmut, am spus eu vreo minciună? Duckadam e un om de mare valoare, nu-mi pare rău de banii pe care i-a luat, nu i-a luat degeaba, am spus doar adevărul.

N-am vrut să-l atac pe Duckadam! I-am propus un salariu mai mic din cauza pandemiei. Eu am dat jucători afară ca să plătesc salariile, l-am dat afară pe Gnohere, l-am lăsat pe Planic să plece”, a spus Gigi Becali.

”Eroul de la Sevilla” a fost extrem de deranjat de aceste vorbe spuse de finanțator, în cadrul conferinței de prezentare a lui Sergiu Buș.

”M-a deranjat declarația lui Gigi Becali despre Ilie Dumitrescu, dar și aceea în care a spus că Duckadam a luat bani degeaba. Și nervii mei au o limită, încerc să mă abțin. Vreau să fiu decent”, a spus Duckadam.

Ce a spus Duckadam despre cei 300.000 de euro pe care i-a luat de la FCSB
Duckadam spune că a muncit pentru bani, mai ales că nu el a fost cel care a stabilit acest salariu.

”În primul rând, că cei 300.000 de euro, despre care spune domnul Becali, i-am luat în 10 ani. Sunt fotbaliști care au fost la Steaua, și care au câștigat 300.000 de euro într-un sezon, și care nu-mi ajung nici măcar la degetul mic.

Apoi, eu, niciodată nu am făcut vreo cerere de salariu. Nici în 2010, când m-a sunat domnul Becali să vin la Steaua, și nici în 2015.

Ce mi s-a oferit, asta am acceptat. I-am mulțumit public și o fac și acum și sper să o închidem aici”, a mai spus Duckadam.

Duckadam a spus cum a ajuns să nu mai fie agreat la FCSB
Fostul președinte de imagine a mai spus că la FCSB a deranjat felul său de a fi.

”Eu am deranjat prin felul meu de a fi imparțial. Eu am apărat clubul în emisiuni, mereu, dar nici nu puteam să trec peste o limită.

Sunt și eu un nume, erau milioane de telespectatori și nu puteam să nu spun adevărul”, a mai spus Duckadam la Tv.


Citeste si...
Gigi Becali împlinește 60 de ani. Data de naștere din buletin nu e cea reală