Featured, Ultima Ora

Guvernul Dăncilă, la votul coaliției PSD-ALDE; Ce miniștri vor lucra cu Viorica Dăncilă

Guvernul Dăncilă, la votul coaliției PSD-ALDE. Social-democrații anunță, vineri, după ședința Comitetului Executiv Național, componența viitorului Executiv condus de prima femeie prim-ministru din istoria României. Viorica Dăncilă va merge apoi cu echipa de miniștri în Parlament, pentru votul de învestitură, care va avea loc lunea viitoare. Tot atunci este așteptată și ceremonia depunerii jurământului de credință, de către noul Guvern, la Palatul Cotroceni, iar marți, noul Guvern va intra în pâine.

UPDATE 9.20: Modificări de ultimă oră în Guvernul Dăncilă. Potrivit discuțiilor purtate între liderii PSD,  Lucian Șova, care acum deține portofoliul Comunicațiilor, ar putea merge la Transporturi. Totodată, senatorul Sorina Pintea ar putea fi numit la Sănătate. Și Ministerul Educației este negociat la greu, astfel că aici ar putea fi nominalizat un tehnocrat – un rector universitar ar fi luat în calcul. La Finanțe se mai discută dacă portofoliul va rămâne la Ionuț Mișa.

Criza politică declanșată la începutul lunii ianuarie sa va încheia, astfel, iar PSD și ALDE vor continua guvernarea cu cel de-al treilea Guvern, în doar un an de la preluarea Puterii, în decembrie 2016.

Negocierile pentru structura noului Guvern s-au purtat până în ultima clipă, la biroul președintelui PSD Liviu Dragnea de la Palatul Parlamentului, departe de mass-media. S-a discutat despre asumarea de către cei de la ALDE a portofoliului Justiției, condus de Tudorel Toader. Cei de la PSD ar fi dorit un schimb, astfel că, o asumare a lui Toader, ar fi înseamnat că PSD putea cere un alt minister care se află acum la ALDE, și anume Ministerul Energiei, condus de Toma Petcu.

Discuțiile nu au ajuns la o soluție, astfel că Tudorel Toader va fi asumat de ambele formațiuni, ca ministru independent.

Un punct sensibil îl constituie și ministerul Educației, unde, pe ultima sută de metri, se vehiculează un nou nume, din afara Partidului Social-Democrat.

Decizia finală se va lua, însă, vineri, în Comitetul Executiv Național care va începe la sediul central al PSD, la ora 11.00, când membrii CExN vor da și un vot pe fiecare minister în parte. Potrivit unor surse, mai multe organizații județene puternice sunt nemulțumite de nominalizările făcute la unele ministere.

În urma discuțiilor, structura Executivului va rămâne aceeași: premier și 25 de miniștri, doi vicepremieri cu portofolii de miniștri și un vicepremier fărră portofoliu, precum și doi miniștri delegați.

Viorica Dăncilă va merge, înainte de ședința PSD, și la partenerii de coaliție de la ALDE. „Mâine, la ora 10,00, am invitat-o pe doamna Dăncilă pentru a se face cunoscută conducerii ALDE şi colegilor din grupurile parlamentare de la Senat şi Cameră. E un gest firesc şi al premierului care vrea să îi cunoască pe colegi şi al colegilor care au curiozitatea să discute cu domnia sa”, a afirmat preşedintele ALDE, Călin Popescu-Tăriceanu, joi, la Antena 3.

Cabinetul Dăncilă, ultima variantă, neoficială

Toate propunerile de miniștri vor trece, vineri, prin votul conducerii PSD, anunța președintele PSD, Liviu Dragnea.

”Dacă vor fi mai multe propuneri pe un minister, CExN va analiza cu multă seriozitate şi cu multă atenţie care este cea mai bună propunere, pentru că, dincolo de reprezentarea politică, care este importantă, e important ca orice membru al Cabinetului să fie bine pregătit şi să îşi aducă contribuţia la un program de guvernare bun”, explica preşedintele PSD, la începutul acestei săptămâni, la finalul şedinţei conducerii partidului.

Potrivit ultimelor discuții, aceasta era, neoficial, componența Executivului condus de Viorica Dăncilă. La Ministerul Turismului încă se duceau negocieri, joi seara, un nume vehiculat fiind cel al șefului Gărzii de Mediu, Bogdan Frif.

PREMIER – Viorica Dăncilă

VICEPREMIERI – Rovana Plumb, Grațiela Gavrilescu, Paul Stănescu

MINISTRUL DEZVOLTĂRII REGIONALE – Paul Stănescu

MINISTRUL MEDIULUI- Grațiela Gavrilescu

MINISTRUL AFACERILOR INTERNE – Carmen Dan

MINISTRUL AFACERILOR EXTERNE- Teodor Meleșcanu

MINISTRUL APĂRĂRII NAȚIONALE- Mihai Fifor

MINISTRUL FINANȚELOR PUBLICE – Ionuț Mișa

MINISTRUL JUSTIȚIEI – Tudorel Toader ( independent, susținut de ambele partide, PSD și ALDE)

MINISTRUL AGRICULTURII – Petre Daea

MINISTRUL EDUCAȚIEI NAȚIONALE – Ecaterina Andronescu, Mihaela Huncă sau o persoană din afara PSD

MINISTRUL MUNCII ȘI JUSTIȚIEI SOCIALE – Lia Olguța Vasilescu

MINISTRUL ECONOMIEI – Gheorghe Șimon

MINISTRUL ENERGIEI – Toma Petcu

MINISTRUL TRANSPORTURILOR – Răzvan Cuc sau Sorin Bota

MINISTRUL PENTRU MEDIUL DE AFACERI – Ilan Laufer

MINISTRUL SĂNĂTĂȚII – Florian Bodog sau Rodica Nassar

MINISTRUL CULTURII – George Ivașcu sau Ionuț Vulpescu

MINISTRUL APELOR ȘI PĂDURILOR – Ioan Deneș

MINISTRUL CERCETĂRII ȘI INOVĂRII – Puiu Lucian Georgescu

MINISTRUL COMUNICAȚIILOR- Lucian Șova

MINISTRUL TINERETULUI ȘI SPORTULUI -Marius Dunca

MINISTRUL TURISMULUI -Bogdan Trif

MINISTRUL PENTRU ROMÂNII DE PRETUTINDENI- Andreea Păstîrnac

MINISTRUL CONSULTĂRII PUBLICE – Adrian Dobre

MINISTRUL PENTRU RELAȚIA CU PARLAMENTUL- Viorel Ilie (ALDE)

MINISTRUL DELEGAT PENTRU FONDURI EUROPENE – Eugen Teodorovici sau Ana Birchall

MINISTRUL DELEGAT PENTRU AFACERI EUROPENE – Victor Negrescu

Și Sevil Shhaideh se întoarce în Exevutiv, urmând să ocupe funcția de șef al Secretariatului General al Guvernului.

Care este aritmetica votului, în Parlament

Coaliția PSD-ALDE nu are emoții în Parlament, cel puțin teoretic. Are nevoie de 233 de voturi, pentru a trece de votul de învestitură, dar grupurile parlamentare ale PSD și ALDE, reunite, au peste 240 de voturi în plenul reunit. Acestora li se adaugă votul din partea parlamentarilor minorităților naționale, care, tradițional, au votat pentru cei aflați la putere.

UDMR a anunțat că va decide luni cum va vota la învestirea Guvernului Dăncilă, în timp ce PNL, USR și PMP vor vota împotrivă. Vor mai vota împotrivă Victor Ponta și cei trei parlamentare ProRomânia. Daniel Constantin, Sorin Cîmpeanu, Mircea Banias, Eugen Durbaca și Damian Florea.

blank