Featured, Showbiz

Gestul șocant făcut de Mihai Bendeac în fața oamenilor. “Nicio secundă nu mi-a trecut prin cap”

Gestul șocant făcut de Mihai Bendeac în fața oamenilor. Totul s-a întâmplat pe scena iUmor. Concurenții aduc cele mai ciudate alegeri gastronomice la care s-ar putea gândi cineva, iar actorul nu se ține nici el departe de astfel de încercări. Mihai Bendeac s-a simțit inspirat de o ”degustare” la finalul unui număr în care două dansatoare s-au bătut cu frișcă. Juratul iUmor nu a avut parte însă de experiența la care se aștepta, deoarece frișca era de fapt spumă de ras, așa cum Fifi și Fufu au încercat să îl avertizeze.

blank
Gestul șocant făcut de Mihai Bendeac la iUmor
”Eu am crezut că fata se referă la ea când a spus că nu e atât de bună pe cât pare! Am crezut că e modestă, nici o secundă nu mi-a trecut prin cap că nu ar fi frișcă. Sunt bătăi întregi cu frișcă în toată istoria cinematografiei, cum să mă gândesc că cineva ar putea înlocui-o cu cremă de ras?!”, a mărturisit Mihai Bendeac încă șocat.

Și concurenții au adus pe scenă unele dintre cele mai bizare combinații culinare, iar printre aceștia s-au numărat Florin Giga și Nicolae Stoian, care au pornit un concurs de mâncat. În timp ce unul gusta ardei iute, altul încerca sare de lămâie sau porumb învârtit pe o bormașină, iar la final Florin și-a înfipt dinții într-un cactus plin de țepi.

Mihai Bendeac, care recent că a slăbit din cauza filmărilor, și colegii săi au schimbat peste 600 de ținute în timpul filmărilor pentru cel de-al doilea sezon al serialului „Băieți de oraș”, care va fi difuzat de miercuri la Antena 1.

blank