Featured, International

George Soros a pierdut o avere după victoria lui Trump

Multimiliardarul George Soros a pierdut o avere după ce Donald Trump a câștigat alegerile din SUA. Conform estimărilor făcute de specialiști, Soros a pierdut un miliard de dolari.

Soros a făcut numeroase mutări prudente pe pieţele finan ciare înainte de alegerile din noiembrie 2016 iar apoi a devenit şi mai rezervat după triumful surprinzător al lui Trump. Pe moment, atitudinea lui Soros s-a dovedit a fi greşită, bursa crescând cu circa 9% în ultimele două luni.

Soros Fund Management are circa 250 de traderi care gestionează fonduri de circa 30 miliarde de dolari. Soros şi-a asumat un rol mai activ în companie, anticipând turbulenţe în China şi Uniunea Europeană, au indicat surse apropiate investitorului.

În ultimii ani, George Soros, nr. 23 în clasamentul Forbes al celor mai mari averi, a promovat şi susţinut financiar cauze liberale şi l-a criticat vehement pe Trump anul trecut, în timpul campaniei electorale prezidenţiale din SUA. Miliardarul ar fi donat 7 milioane de dolari principalului grup de susţinere a Partidului Democrat, Priorities USA Action, şi alte 2700 de dolari – nivelul maxim permis de lege – campaniei lui Hillary Clinton. El a finanţat de asemenea cu 5 milioane de dolari un alt astfel de „super-comitet de acţiune politică” ce viza mobilizarea latino-americanilor şi a altor imigranţi în speranţa de a opri ascensiunea lui Trump.

Totuşi, per total, fondul lui Soros a înregistrat o creştere anuală de 5%, menţionează Wall Street Journal.

blank