Grupul bancar olandez ING Groep a contactat grupul german Commerzbank în vederea unei posibile fuziuni, informează un articol publicat marţi în revista germană Manager Magazin, informează Reuters, potrivit agerpres.ro.

Citând surse care au dorit să îşi păstreze anonimatul, Manager Magazin susţine că directorul general de la ING, Ralph Hamers, şi-a exprimat interesul atât faţă de Guvernul german, care deţine o participaţie de peste 15% la Commerzbank, cât şi faţă de directorul general de la Commerzbank, Martin Zielke, cu privire la demararea unor discuţii. Manager Magazin susţine că Zielke a refuzat să demareze discuţii oficiale cu ING, dar contactele nu au fost complet întrerupte.

Manager Magazin precizează că Ralph Hamers ar fi promis că, în cazul în care ING va prelua Commerzbank, vor fi pierdute mai puţine locuri de muncă decât în cazul preluării de către Deutsche Bank. În plus, şeful ING ar fi dispus să mute cartierul general de la Amsterdam la Frankfurt. ING este o bancă de succes în Germania sub marca ING-Diba şi în prezent are o capitalizare bursieră de 47 miliarde euro, de aproape cinci ori mai mare decât cea a Commerzbank (9,6 miliarde euro).

Citeste si...  Facebook, în sfârşit, ţine cont de dorinţa utilizatorilor!

În prezent, primele două bănci germane, Deutsche Bank şi Commerzbank, analizează oportunitatea unei fuziuni, dar au avertizat însă că nu există nicio certitudine cu privire la finalul acestor discuţii.

Dacă vor fuziona, Deutsche Bank şi Commerzbank vor da naştere unui gigant bancar cu active în valoare de aproape 1.800 de miliarde de euro şi o capitalizare bursieră cumulată de aproximativ 25 de miliarde euro. Împreună entitatea ar avea o cotă de 20% din piaţă de retail banking din Germania şi un efectiv de 140.000 de angajaţi la nivel mondial.

În schimb, sindicatele avertizează că o fuziune între Deutsche Bank şi rivala sa Commerzbank ar putea avea ca rezultat pe termen lung concedierea a 30.000 de angajaţi.