Paul Surugiu Fuego anunț din suflet pentru fanii acestuia. Dragii mei, cu bucurie vă anunț că spectacolul meu de la Sala Palatului din 15 noiembrie 2019, este SOLD-OUT! E o mare onoare să știu că-mi veți fi alături și am pentru voi cele mai frumoase surprize. N-am vrut să anunț nici invitații și nici măcar nu am încercat să epatez foarte tare cu acest eveniment. Va fi celebrarea celor 25 de ani de carieră, alături de Orchestra Fraților Advahov și Angry Band.

Fuego, știe că în continuare sunt foarte mulți doritori, de muzică de calitate astfel a luat o decizie importantă. Deși toți impresarii îl presau să organizăm un al doilea spectacol acum, a zis că e suficient și că nu are rost să exagereze, mai ales că îi place să vin permanent cu noutăți.

Astfel, vă anunț deja următorul meu concert de la Sala Palatului, la care biletele s-au pus în vânzare chiar de azi. Pe 22 martie 2020, de la ora 20.00, mă veți vedea altfel, mult mai special, într-un proiect de anvergură, grandios – SIMFONIC.
Îmi vor fi alături peste 100 de oameni pe scenă, dirijați de maestrul Daniel Jinga.

Citeste si...  Simona Halep, în pericol să piardă locul 1 mondial. Americanii anunţă apocalipsa în sezonul de zgură. Cine este principala rivală a româncei

Orchestra Metropolitană București și Corul Accoustic, împreună cu mine, vom crea o seară a muzicii de calitate, o poveste despre frumos, despre dragoste, despre puterea pe care sunetele o au asupra noastră. Celebrele mele piese, melodii de colecție, cântecele care m-au consacrat în cei 25 de ani de carieră se vor auzi diferit, în variantă simfonică, cu orchestrații spectaculoase. Concertul va avea mai multe surprize formidabile, de la noutăți muzicale, sonorități pline de patos și putere, până la invitați speciali și duete inedite!
Mai jos aveți link-urile de unde puteți achiziționa biletele! Iar pentru cei care nu au reușit să prindă bilet acum, în noiembrie, promit ceva realmente special în martie! Vă iubesc!

#fuegosimfonic #orchestrametropolitanăbucurești #corulaccoustic #danieljinga

https://startickets.ro/FUEGOSIMFONICLASALAPALATULUI/21271

https://www.ticketstore.ro/…/fuego-simfonic-la-sala-palatu

loading...