Facebook a început dezvoltarea unui senzor neuronal care să detecteze gândurile oamenilor și să le transpună în realitate. Sunt însă doar primele faze ale acestui proiect, reiese din discuții ale staff-ului companiei cu angajații.

Comunicările conducerii gigantului rețelei de socializare au avut loc într-o ședință cu angajații în urmă cu câteva zile, iar înregistrări audio au fost făcute de unii dintre aceștia și preluate de Buzz Feed.

Tonul a fost destul de ridicat iar nemulțumirile sunt mari, mai ales din cauza procesului antitrust din SUA, arată sursa citată. Compania a comunicat oficial și proiectele la care lucrează, respectiv senzorul neuronal, dar și un instrument pentru rezumarea „în bumbi” a articolelor de știri, pentru ca utilizatorul să nu mai fie nevoit să le citească.

Ședința a fost prezidată de Mark Zuckerberg și în cadrul acesteia au fost difuzate mărturiile înregistrate ale unor directori care au vorbit despre anul greu prin care au trecut cu toții, în contextul pandemiei și a evenimentelor politice din SUA. În ciuda acestora, Facebook a anunțat că a angajat 20.000 de persoane.


În cadrul întâlnirii de marți, compania a dezvăluit și un instrument AI numit „TLDR”, care ar putea rezuma articolele de știri în bumbi, astfel încât un utilizator să nu fie nevoit să citească tot articolul. Instrumentul AI ar putea oferi și un rezumat audio, precum și un asistent vocal pentru a răspunde la întrebări.

Cu mai mulți oameni acasă ca oricând, compania a înregistrat trafic record, a declarat Mike Schroepfer, directorul tehnic al Facebook. Traficul pe tot parcursul lunii martie era asemănător cu ziua de Anul Nou, de obicei cea mai aglomerată perioadă a anului Facebook, a adăugat el.

„Investițiile noastre în tehnologie nu sunt doar menținerea funcționării serviciilor noastre”, a spus el, comparând viteza îmbunătățirilor Facebook cu avansarea vaccinului COVID-19. „Pregătim drumul pentru noi experiențe care, fără exagerare, vor îmbunătăți viața a miliarde de oameni” a mai spus el.

Inteligența artificială este folosită în acest moment pentru moderarea postărilor de pe Facebook. În ciuda declarațiilor oficiale care spun că 95% din discursul bazat pe ură și discriminare este eliminat pe Facebook, sunt și angajați care spun că de fapt, procentul nu trece de 5%.

Astfel, un angajat demisionar a estimat la începutul acestei luni că, chiar și cu inteligența artificială și cu moderatori umani, compania „șterge mai puțin de 5% din toate discursurile de ură postate”. Facebook a respins ulterior acea afirmație.


Citeste si...
Iată adevărata cauză a scandalului dintre Bodi și Drăgușanu