Featured, Life

Esențele tari, în flacoane mici

O vorbă înțeleaptă spune că esențele tari se țin în recipiente mici, carevasăzică mare nu înseamnă neapărat bun, iar mic nu înseamnă neapărat puțin.

Mai de-a dreptul, dimensiunile penisului nu sunt direct proporționale cu plăcerea oferită. Pentru că, nu-i așa, am tot vorbit despre imaginație în amor, cât bine face ea și, mai ales, câtă plăcere aduc noutățile în actul sexual. Există câteva poziții inventate parcă special pentru bărbații cărora le lipsesc 2-3 centimetri… În primul rând, clasica, garantata și eficienta poziție cu femeia deasupra, apoi următoarele:

1 Ca un sfeșnic
Tu stai pe spate, cu un picior ridicat ca un sfeșnic cu o singură lumânare. El îți va susține piciorul şi-ți va sprijini coapsa, apoi te va penetra. Total! Având mâinile libere, îl poți ajuta cu stimularea. A lui, a ta…

2 La masă
De fapt, pe masă. Acolo stai tu – de câte ori n-am vorbit că trebuie să mai uităm de patul ăla?! –, întinsă pe spate cu șoldurile puțin ridicate. El îți sprijină șoldurile și te penetrează frontal. Senzații garantate. Singura problemă este să găsiți masa potrivită ca înălțime, dar efortul merită, serios.

3 Un X folositor
Tot masa despre care vorbeam mai sus ar trebui să fie suportul. Tu stai întinsă pe spate, cu picioarele ridicate, dar încrucişate. El te va penetra din picioare şi-ţi va susţine picioarele în tot acest timp, ca să nu obosești și să te bucuri de plăcerea simțită.

4 Șoldurile mai sus
Stai întinsă pe spate, în pat, cu capul sprijinit pe o pernă. El îţi ridică picioarele cu şolduri cu tot stând în genunchi în fața ta. Te va
penetra trăgându-ți șoldurile spre el și apoi susținându-ți picioarele. Așa are acces total și penetrarea va fi completă.

5 Puntea
Începe ca un exercițiu: stai întinsă pe spate, cu mâinele pe lângă tine și genunchii flexați. El se așază în genunchi în fața ta, iar când vine momentul, tu ridici șoldurile, sprijinindu-te mai mult în umeri, iar el vine frontal. Poziția stimulează din plin punctul G. Iar tu vei avea parte de plăceri maxime.

6 Pe umerii lui
El se va aşeza în fund, sprijinit uşor pe spate, în mâini. Tu vei sta pe spate, cu capul sprijinit de o pernă, față în față cu el, și-ți vei pune picioarele pe umerii lui. Din această poziţie, va avea loc penetrarea. Ce să mai spun? O să vezi cât de bine e.

7 De sus în jos
Stai întinsă pe spate, cu picioarele ridicate și genunchii flexaţi. El te va penetra frontal, pe deasupra, sprijinindu-se într-un genunchi. Fricţiunea este maximă, iar orgasmul – garantat.

8 Balansoarul cu plăceri
Tu stai pe spate, cu picioarele flexate şi sprijinite în pieptul lui. El te va penetra frontal, din genunchi, sprijinindu-se cu antebrațele pe picioarele tale, putând în felul acesta să transforme balansul în ritmul plăcerii.

9 Melcul
Stai întinsă pe spate, cu capul sprijinit pe o pernă, aşază-ți călcâiele pe umerii partenerului, apoi ridică-ţi cât poţi de mult şoldurile şi pelvisul. El te va penetra frontal, sprijinindu-se cu mâinile de pat. Tu te poţi ţine de braţele lui. Penetrarea este maximă din acest unghi şi îi vei simţi din plin efectele.

Nu pot să închei înainte de a te liniști. Chiar dacă mai toate pozițiile încep ca un exercițiu de pilates, să spunem, nu te speria, actul sexual nu se va transforma în educație fizică. Pentru că, da, vă iubiți, și pentru că, da, preludiul este foarte important. Totul e ca din șoaptă-n șoaptă și din mângâiere în mângâiere să ajungeți într-una din pozițiile de mai sus.

blank